PDL scoate la bătaie 40 de colegii în alb pentru micii aliaţi
Pedeliştii îi vor omeni pe noii veniţi cu vreo 40 de colegii, pe care Ungureanu Comp. trebuie să-şi le împartă, scrie pesurse.ro
Cifra reprezintă doar jumătate din numărul avansat la negocieri, dar reflectă colegiile cu şanse reale de câştig. Reale dacă viitorii candidaţi vor pune serios osul la treabă, avertizează democraţii, adăugând şi că n-au de gând să-şi dea de pomană fiefurile cele mai bune şi nici să opintească în campanie în folosul partenerilor proaspăt achiziţionaţi.
Potrivit pesurse.ro, că noua dreapta este departe de a constitui vreun rai politic o demonstrează şi reţinerea evidentă a pedeliştilor, care se mulţumesc să colaboreze ,,instituţional” cu Răzvan Ungureanu şi ai lui.
Situaţie în care salvarea noilor veniţi o constituie doar sondajele de opinie, care creditează ARD cu câteva procente în plus faţă de scorul obţinut de PDL pe cont propriu.
Citiţi şi:
- Petre Lăzăroiu, judecător CCR: Noţiunea de liste electorale permanente nu există!
- MRU se cere la şedinţa conducerii PNL. Crin Antonescu îl trimite să scrie scrisori
- Băsescu, despre PDL la guvernare: Depinde de ei, cât de convingători vor fi în ultima parte a campaniei. Nu eu am investit cel mai mult în MRU, ci PDL
- Fabrica de colonei a fost închisă
- Pesurse.ro: Oltean a fost discreditat şi asta a fost ţinta
Adaugă comentariu nou