PE CERUL POEȚILOR
Am scris aceste rânduri în timp ce priveam coperta unei cărți de 214 pagini, carte întitulată ANTOLOGIE de cultură șiartă SOLTERIS, 2017 (Ed. EX PONTO), realizatoare d-na EMILIA DABU, membră a USR filiala dobrogeană, o harnică iubitore de frumos și care a adunat între coperțile volumului scrierile a 19 membrii ai cenaclului SOLTERIS și ai 27 de colaboratori.
Coperta reprezintă cerul cu multiplele-i astre, ca o casă a artelor, un muzeu, ce imortalizează creatiile în cuvinte măiestrite și în forme și culori strălucitoare ale iubitorilor de frumos, artiști și scriitori.
Acum, cândviațapublică din România este în plină agitație, zeci de luptători se bat să câștige averi nenumărate, apar și oameni cu conștiința prețuirii culturii și care se bat să o promoveze.
Ar trebui ca presa, care bate zilnic toba cu corupția să mai promoveze la TV și pe cei care realizează lucruri bune pentru a fi exemplu tinerilor ce cu bună credință își clădesc viitorul.
O harnica truditoare pentru promovarea culturii dobrogene, d-na Emilia Dabu, vorbește în cuvinte alese despre cultura ținuturilor natale pe care se străduiește să o adune între coperțile unei antologii scoase anual.
Cartea apare într-o ținută excelentă, cu textele îngrijite și însoțite de ilustrațiile foarte bune după tablourile unor pictori, ceea ce ne sugerează încă de la copertă ca este vorba despre frumosul în artă.
Merită felicitat colectivul care a realizat această frumoasă perlă a culturii dobrogene, având în frunte pe inimoasa scriitoare, d-na Emilia Dabu, președinta și întemeitoarea clubului SOLTERIS.
Din Bistrița apare ca membră a clubului cunoscuta scriitoare de origine rebreană (B-N),
d-na ALINA DORA ROMANESCU (SAVETA GEORGESCU), fiică adoptivă a ținutului dobrogean, care ne reprezintă cu mare cinste în lumea scriitorilor români, prin numeroasele romane realizate cu o vie imaginație și care mai întotdeauna înfățișează decupaje din viața actuală a tinerelor vlăstare, avertizându-le indirect despre primejdiile care le pasc pe tinerele fete. Eroinele sale, uneori prinse în plasa interlopilor, acaparatori de ființe neprevăzătoare, pe care apoi le exploatează pâna la sânge, chiar le distrug în goana după câștig necinstit, se luptă cu mult curaj ca să scape din capcana primejdiilor, păstrându-și într-un ungher al sufletului, credința în bine, frumos și cinste.
Am cunoscut-o pe doamna de mare talent, scriitoarea A.D.R. din Rebra prin intermediul d-lui director al cotidianului RĂSUNETUL, Menuț Maximinian care apare și în antologia susamintită în calitate de colaborator al clubului SOLTERIS. Mai apare în aceeași calitate scriitoarea Virginia Brănescu, semnatara acestor rânduri.
Cartea a fost lansată la Mangalia într-o atmosferă pe măsura valorii ei și optimiști să fim, poate se va întâmpla și la Bistrița!
Adaugă comentariu nou