Pecheziţii DNA în Bistriţa-Năsăud, în 14 locaţii!
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și de fraudare a fondurilor europene, comise în perioada 2014 - 2016.
În cursul zilei de 14 aprilie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 14 locații, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, toate situate în județul Bistrița-Năsăud.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție și din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentar
Citiţi şi:
- DNA: Percheziții în 69 de locații din Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iași și municipiul București, inclusiv la Consiliul Județean BN
- Percheziţii DNA, în Bistriţa-Năsăud
- Percheziţii DNA în judeţul Bistriţa-Năsăud. Vizaţi şi şefii Inspectoratului de Poliţie Judeţean
- Două femei şi un bărbat, cercetaţi într-un dosar de corupţie pentru obţinerea indemnizaţiei de handicap. Pecheziţii la persoane fizice, instituţii publice, cabinete medicale!
- Peste 20 de sancţiuni aplicate de jandarmii bistriţeni, după ce au verificat 80 de locaţii!

























Adaugă comentariu nou