La mila statului

Peste 11.000 de pensionari din judeţ primesc indemnizaţii sociale

Peste 11.000 de vârstnici din judeţul Bistriţa-Năsăud ale căror drepturi lunare de pensie, chiar şi cumulate cu alte drepturi prevăzute prin legi speciale, sunt mai mici de 350 de lei (nivelul pensiei minime garantate în plată pentru anul 2011) primesc de la bugetul de stat aşa-numite indemnizaţii sociale.

Potrivit statisticilor oficiale ale Casei Naţionale de Pensii, cuantumul mediu al indemnizaţiilor sociale este de aproximativ 90 de lei pe lună şi este calculat pentru fiecare caz în parte astfel încât venitul lunar al beneficiarului să ajungă la 350 de lei.

Dintre beneficiarii de indemnizaţie socială, 8.773 sunt pensionari din sistemul public, iar 2.281 sunt foşti agricultori (cifre aferente plăţilor pe luna septembrie 2011).

Tot din datele statistice ale Casei Naţionale de Pensii, în Bistriţa-Năsăud sunt în plată 55.911 de pensii ,,de stat” şi 8.168 de pensii pentru agricultori - în total 64.079 dosare.

Asta înseamnă că aproape 17,25% dintre pensionari au venituri rezultate din decizii mai mici de 350 de lei şi au nevoie de sprijinul statului pentru a putea supravieţui.

Apropo, de veniturile lunare ale pensionarilor din judeţul nostru, valoarea pensiei medii ,,de stat” este de 655 de lei, iar valoarea medie a pensiei pentru agricultori este de 307 lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5