Peste 1300 de persoane angajate, prin intermediul AJOFM BN, în primele trei luni din 2018
Prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud, în primul trimestru al anului 2018, au fost încadrate în muncă 1317 persoane, ca urmare a implementării Programului de Ocupare a Forţei de Muncă, informează directorul executiv Otilia Râpan.
Astfel, din totalul persoanelor încadrate, 414 au peste 45 de ani, 313 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 288 au între 25 și 35 de ani, iar 302 sunt tineri sub 25 de ani. Cele mai multe persoane care s-au angajat dunt bărbaţi (708), numărul femeilor fiind de 602.
În funcţie de rezidenţă, cei mai mulţi angajaţi în perioada de referinţă, 849, provin din mediul rural, iar 468 persoane sunt din mediul urban. Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii gimnaziale (545), liceale si postliceale (366), profesionale (289), 117 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor ocupate, 368 sunt şomeri indemnizaţi şi 949 sunt şomeri neindemnizaţi.
“Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată”, menţionează directorul executiv al AJOFM BN, Otilia Râpan.
Citiţi şi:
- AJOFM BN: 593 de persoane s-au încadrat în muncă în luna iunie. Rata şomajului în judeţul Bistriţa – Năsăud este de 3,38%
- Rata şomajului a scăzut la valoarea de 2,51%. Peste 2400 persoane, angajate în primele 5 luni
- Peste 3000 de bistriţeni s-au încadrat în acest an prin intermediul AJOFM BN
- Rata şomajului a scăzut la 2,94%, în luna martie. 1290 persoane angajate cu sprijinul AJOFM BN
- Otilia Râpan: În primele 6 luni ale anului 2886 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Bistriţa – Năsăud
Adaugă comentariu nou