Revelion la Spital

Peste 200 de solicitări de urgenţă medicală

În perioada 31.12.2010 - 02.01.2011, la dispeceratul medical al SAJ BN, s-au înregistrat un număr de 228 de solicitări de urgenţă medicală cu un maxim duminică 92 de solicitări, ceea ce reprezintă o creştere semnificativă de aproximativ 44% a numărului de solicitări faţă de media zilnică.

Majoritatea solicitărilor au fost datorate afecţiunilor medicale in principal pediatrice, cardiovasculare, digestive şi naşterilor.

Puţin după ora 00.00 a anului 2011 s-a înregistrat prima naştere pe ambulanţă. Au fost cinci solicitări pentru accidente rutiere în urma cărora au rezultat şase victime, au fost şase solicitări pentru agresiuni soldate cu opt victime, opt solicitări pentru persoane căzute în locuri publice aflate în stare de ebrietate şi încă şase solicitări în locuri publice dintre care patru pentru diverse afecţiuni medicale şi două pentru cazuri sociale.

Zece naşteri la cumpăna dintre ani

,,Ca de fiecare data personalul spitalului nostru a fost pe baricade şi în aceste zile de sărbătoare. Au fost martori atât la evenimentele frumoase, dar şi celor mai puţin plăcute.

În aceste zile, până în acest moment, au venit pe lume zece bebeluşi: trei băieţei şi şapte fetiţe. Ca situaţii neplăcute s-au înregistrat următoarele evenimente: în serviciul UPU Ortopedie s-au înregistrat cinci pacienţi cu fracturi, o persoană cu fracturi, restul cu contuzii uşoare, o persoană a prezentat o contuzie la mâna dreaptă în urma unui accident de schi.

La Serviciul de Primire a Urgenţelor s-au prezentat 170 de cazuri în această perioadă. Primul accident înregistrat, în acest an, a fost o explozie a unei petarde care s-a soldat cu un traumatism complex al mâinii drepte, în cauza fiind un bărbat de 36 de ani din localitatea Ragla.

Celelalte cazuri prezente în Serviciul de Primire a Urgenţelor au fost din cauza stării de ebrietate, 18 cazuri, indigestii datorate greşelilor alimentare şi alte afecţiuni. Nu s-au înregistrat intoxicaţii etnobotanice sau alte substanţe halocinogene”, ne-a declarat Gabriela Remeş, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5