Peste o jumătate de tonă de porumb, confiscată de jandarmi!
Jandarmii Grupelor Supraveghere şi Ordine Publică din Năsăud şi Beclean au depistat în timpul unor acţiuni punctuale executate în Pieţele Agroalimentare din aceste localităţi, mai mulţi comercianţi care aveau marfă expusă la vânzare fără a respecta prevederile legale în vigoare.
Iacob R. de 51 de ani din Viişoara comercializa în piaţa din oraşul Năsăud, 538 kg de porumb boabe fără a deţine documente legale de provenienţă şi transport, ca urmare a fost sancţionat cu 1.000 de lei amendă.
Tot la Năsăud, Moldovan C. de 42 de ani din localitate a fost sancţionat de jandarmi cu 1.500 de lei amendă pentru scoaterea la vânzare a 5 telefoane mobile second-hand fără a deţine documente legale de provenienţă.
Porumbul şi telefoanele mobile au fost ridicate în vederea confiscării conform procedurilor legale în vigoare.
În cadrul acestor acţiuni jandarmii au mai aplicat 12 sancţiuni contravenţionale, respectiv 8 amenzi în valoare de 3.800 de lei şi 5 avertismente scrise, pentru abateri de la prevederile Legii nr. 12 din 1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, (lipsa afişării preţurilor la marfa expusă spre vânzare).
Adaugă comentariu nou