Pieton accidentat de o maşină, la Cristeştii Ciceiului!
Astăzi, polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției orașului Beclean au fost semnalați despre producerea unui accident de circulație în Cristeștii Ciceului pe Drumul Național 17.
Din primele verificări, un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani din Bistrița în timp ce se deplasa pe direcția Beclean către Dej prin localitatea Cristeștii Ciceului a surprins și accidentat un bărbat de 79 de ani din localitate, care se afla angajat în traversarea străzii în calitate de pieton.
În urma impactului a rezultat rănirea pietonului care a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate și transportul la spital.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, testarea cu aparatul etilotest în cazul pietonului neputând fi realizată datorită stării de sănătate a acestuia.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cauzele și împrejurările producerii evenimentului rutier.
Echipajul de prim ajutor SMURD de la Garda de Intervenție Beclean și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD de la Detașamentul de Pompieri Bistrița intervin în localitatea Ciceu Cristur la un accident rutier. Un pieton a fost accidentat de un autovehicul.
Victima - un bărbat în vârstă de aproximativ 80 de ani - a fost găsită în stare de inconștiență de către echipajul de prim ajutor SMURD. Pe raza localității Beclean, a fost predat echipajului de terapie intensiva mobila SMURD care a intubat barbatul. Prezenta un traumatism cranian sever și traumatisme la nivelul membrelor inferioare. Intervenția este în dinamica. ISU BN
Citiţi şi:
- Biciclist accidentat grav, pe Bulevardul Libertăţii din Bistriţa
- Pieton accidentat la ieșirea din Șintereag spre Bistrița. Bărbatul a fost transportat la spital
- Pieton accidentat grav de o maşină, la intrarea în Ocniţa!
- Pieton accidentat pe bulevardul Republicii
- Pieton lovit de maşină pe strada Libertatii
Adaugă comentariu nou