Pieton accidentat între localităţile Uriu şi Reteag
Poliţiştii au fost sesizaţi duminică cu privire la faptul că pe DN 17, între localităţile Uriu şi Reteag, a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu rănirea gravă a unei persoane.
„Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din localitatea Uriu, în timp ce conducea un autoturism, în direcţia de mers Beclean-Dej, a surprins şi accidentat un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Cristeştii-Ciceului, care s-a angajat în traversarea DN 17, prin loc nepermis fără să se asigure. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului, care a fost transportat la Spitalul orăşenesc Beclean, iar ulterior la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru a i se acorda îngrijiri medicale de specialitate”, menţionează Virgina Roşca, purtător de cuvânt al IPJ BN.
Atât bărbatul, în vârstă de 38 de ani, cât şi tânărul au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind pozitiv în cazul pietonului, căruia i s-au recoltat şi probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către Poliţia oraşului Beclean sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Adaugă comentariu nou