Pieton dus la spital în urma unui accident la Căianu Mic
Pompierii militari intervin la un accident rutier in localitatea Căianu Mic. Din primele informații în accident a fost implicat și un pieton care ar avea nevoie de îngrijiri medicale. Intervenția este în dinamica, transmite ISU BN.
Update: Pietonul, bărbat in vârstă de aproximativ 70 de ani, cu dureri la spate și membrele inferioare va fi transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare.
Update politie: Astăzi, 7 ianuarie, polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit pentru efectuarea de cercetări, ca urmare a unui accident rutier, produs pe Drumul Județean 171, în Căianu Mic.
Din primele date, un tânăr se 19 ani din Uriu, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Târlișua-Uriu, a acroșat un bărbat de 77 de ani din Caianu Mic care se deplasa în calitate de pieton. Ulterior, autoturismul condus de tânărul de 19 ani a acroșat un alt autoturism care era oprit în afara părții carosabile, pe un podeț.
Accidentul s-a soldat cu rănirea pietonului care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative. În cazul pietonului, rezultatul testării etilotest a fost 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii din Beclean continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul.
Citiţi şi:
- Accidente la Sărata și Caianu Mic. Două victime au fost transportate la spital
- Un minor accidentat la Căianu Mic
- Accident la Uriu. Şofer transportat la spital
- Pieton acroșat de un autocamion la Valea Străjii. Alt pieton lovit de maşină la Molişet
- Pieton accidentat de un autoturism, pe drumul dintre Șieu și Buduș
Adaugă comentariu nou