Pietoni, nu îngeri, mesajul campaniei de conştientizare a şoferilor

25 de „îngeraşi” au atras atenţia conducătorilor auto din municipiul Bistriţa, în scopul de a manifesta prudenţă şi atenţie sporite, atunci când se află în zona trecerilor pentru pietoni din vecinătatea şcolilor.

„Pietoni NU îngeri” este o activitate care s-a desfăşurat în contextul campaniei de informare şi conştientizare  „ÎNCOTRO...?DĂ ŞANSĂ VIEŢII!” şi care este menită să atragă atenţia conducătorilor auto şi pietonilor.

Activitatea de astăzi a fost susţinută de cei mai mici dintre elevi, copii cu vârste cuprinse între 6 ani şi 8 ani, costumaţi în îngeraşi, şi s-a desfăşurat în zona trecerilor pentru pietoni, din vecinătatea şcolii la care învaţă.

Prin acest demers preventiv ne dorim să îi responsabilizăm mai ales pe cei mici, care, în calitate de pietoni trebuie să fie atenţi, să nu alerge atunci când traversează strada, să se asigure temeinic, să traverseze numai prin locuri permise şi pe culoarea verde a semaforului, acolo unde există.

Premergător acestei activităţi, cei mici au fost implicaţi în activităţi teoretice de prevenire, în care au învăţat principalele semne şi reguli de circulaţie, pe care trebuie să le respecte în drum spre şcoală.

„Siluete pe asfalt” este activitatea care vine să atragă atenţia asupra consecinţelor deosebit de grave pe care le are nerespectarea legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte obligaţiile pietonilor, dar şi a conducătorilor auto, în zona trecerilor pentru pietoni.

Siluetele au fost marcate în locuri unde au avut loc accidente rutiere în care au fost implicaţi pietoni, dar şi în zone în care au fost desfiinţate unele treceri pentru pietoni, iar oamenii continuă să traverseze prin acele locuri, punându-şi astfel viaţa în pericol.

În cadrul acestei activităţi, voluntarii ISU-SAJ au „sancţionat” fiecare pieton indisciplinat, care a traversat prin loc nepermis şi le-au înmânat flyere cu recomandări pentru pietoni, în zona autogării din municipiul Bistriţa.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5