Pietonii şi trecerile la nivel cu calea ferată, în vizorul poliţiştilor bistriţeni
Poliţiştii rutieri acţionează zilnic, pe drumurile naţionale, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi pentru fluidizarea circulaţiei, având în vedere valorile de trafic ridicate din perioada sărbătorilor de iarnă. Totodată, Poliţia Română desfăşoară activităţi de prevenire a accidentelor de circulaţie produse la trecerile la nivel cu calea ferată şipentru reducerea consecinţelor acestora.
„În urma unei acţiuni desfăşurate la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, într-o singură zi, poliţiştii au aplicat 116 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regulilor rutiere instituite în aceste zone.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 116 sancţiuni contravenţionale, dintre care 88 pentru abateri prevăzute de legislaţia rutieră şi 28 pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.
Pentru neregulile constatate, au fost reţinute 8 permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce”, informează Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Poliţiştii atrag atenţia tuturor conducătorilor auto să respecte regulile de circulaţie la trecereile la nivel cu calea ferată!
Semnalele luminoase şi acustice, precum şi barierele sunt foarte importante, rolul lor fiind de a proteja viaţa conducătorilor auto şi de a evita producerea unor grave accidente rutiere. În zonele neprevăzute cu astfel de semnale, conducătorul auto trebuie să se asigure temeinic înainte de a traversa calea ferată!
***
Totodată, Poliţia Română acţionează permanent pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice şi fluidizarea traficului, siguranţa pietonilor constituind una dintre priorităţile poliţiştilor.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat acţiuni în trafic pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii. Activităţile i-au avut în vedere, atât pe conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversare regulamentară, cât şi pe pietonii care nu respectă normele rutiere.
Astfel, au fost constatate 44 de abateri privind nerespectarea normelor legale de către pietoni, respectiv neacordarea priorităţii acestora de către conducătorii auto.
Citiţi şi:
- Poliţia e în preajma trecerilor la nivel cu calea ferată
- Conducătorii auto fără experienţă, în vizorul poliţiştilor
- Peste 5000 de sancţiuni contravenţionale, aplicate de poliţiştii rutieri bistriţeni într-o singură lună
- Nu mai puţin de 12 şoferi sancţionaţi pentru nerespectarea regulilor de trecere la nivel cu calea ferată. Trei permise reţinute
- Maşini imobilizate de poliţişti pe drumurile din judeţ pentru nerespectarea perioadelor de odihnă
Adaugă comentariu nou