Pod nou peste Şieu, între Sărățel și DJ 154! În prezent circulația se desfășoară printr-un vad!
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud va construi un pod nou peste râul Şieu, pe drumul judeţean 172 G, între Sărăţel şi DJ 154, studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici urmând să fie aprobaţi de aleşii judeţeni în şedinţa ordinară din 27 mai. Amplasamentul aste la aproximativ 14 kilometri de municipiul Bistriţa.
„În vederea îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie rutieră pe drumul județean DJ 172 G, între localitatea Sărățel și DJ 154, la intersecția cu râul Șieu (km 23+190), se propune realizarea unui pod nou. Amplasamentul noului pod este situat peste râul Șieu, în amonte de confluența râului Șieu cu râul Budac, pe drumul județean DJ 172 G. În prezent, circulația se desfășoară printr-un vad existent, amenajat în mod necorespunzător, iar drumul județean DJ172 G are o structură rutieră nemodernizată, astfel că, în zilele în care sunt precipitații abundente circulația rutieră este imposibilă”, se arată în documentaţia proiectului de hotărâre.
Obiectivul de investiții se înscrie în cadrul investițiilor destinate infrastructurilor pentru transporturi, ca suport pentru dezvoltarea integrată a satelor și orașelor în vederea dezvoltării durabile, fiind necesară aducerea infrastructurii rutiere la parametrii corespunzători unei circulații normale, în conformitate cu standardele și normele tehnice de proiectare pentru clasa și categoria tehnică la care sunt încadrate lucrările. Scopul urmărit este de îmbunătățire a situației sociale și economice a locuitorilor din zona rurală prin legarea acestora la rețeaua de drumuri publice comunale, județene și naționale. Realizarea noului pod peste râul Șieu, pe drumul județean DJ 172G, va conduce la sporirea potențialului economic și social prin valorificarea resurselor locale specifice (agricultură, industrie, turism, prelucrarea lemnului, artizanat, etc).
Valoarea totală a investiţiei (cu TVA) este de 5.099.127,15 lei, din care Construcţii plus Montaj (cu TVA) reprezintă 4.408.463,41 lei. Durata de realizare a investiției este de 8 luni.
Podul va avea o lungime de 52,85 m. Lungimea grinzilor este de 22 m, lățimea părții carosabile este de 7,80 m, iar lățimea trotuarului este de 2x1,50 m.
Citiţi şi:
- Podul peste râul Şieu, de la Sărăţel, va fi finalizat până la sfârşitul acestui an!
- Construirea a două poduri la Ruştior, estimată la aproximativ 4,4 milioane lei
- Acces mai facil și mai scurt spre Valea Șieului! Podul de la Sărățel și tronsonul de legătură spre DJ 154, inaugurate oficial!
- Toma Someşan (primar Mărişelu); „Lucrăm la amenajarea bazei sportive şi la modernizarea drumurilor agricole”
- Preşedintele Radu Moldovan: Suntem pe ultima sută de metri la construirea podului nou de pe DJ 172G, de la Sărățel
Comentarii
Mereti ma ca acolo-i o zona unde NU SE MAI CIRCULA , fiind un drum " stramutat " . De la Saratel inspre Domnesi-Sieu... nu circula nimeni , decat cel mult la locurile de agrement particulare ( de sub padure ) si care de fapt este scopul " ascuns " al acestui pod si drum . Cei din Saratel, NU AU TERENURI DINCOLO DE VALE adica inspre Domnesti si nici invers, Raul Sieu fiind de fapt o limita naturala dintre aceste localitati .
Niciodata de la Bistrita, nu se va mai circula prin Saratel inspre Valea Sieului ... asa ca acest pod este fix in interesul cuiva DOAR PARTICULAR , cu bani azvarliti aiurea, doar in scop de propaganda si interes politic .
Adaugă comentariu nou