Poliţia Română, alături de cei mai mici bistriţeni, de Ziua Copilului
Poliţişti din structurile de prevenire a criminalităţii, ordine publică, proximitate şi poliţie rutieră, însoţiţi de elevii voluntari ai poliţiei bistriţene, au fost alături de copii, în zi de sărbătoare, în Parcul municipiului Bistriţa.
„Cu acest prilej au fost diseminate materiale preventiv-informative referitoare la siguranţa minorilor, au fost prezentate aspecte privind siguranţa proprie şi circulaţia rutieră şi au fost expuse câteva autospeciale aflate în dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud pe care copiii şi părinţii au putut să le observe îndeaproape.
Ziua de 1 iunie a fost un nou prilej de a accentua faptul că poliţistul este un prieten care veghează întotdeauna pentru siguranţa copiilor şi a tinerilor”, menţionează inspectorul Virginia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Acţiunea organizată de 1 iunie a marcat lansarea campaniei de informare „Vacanţă în siguranţă”, care vizează creşterea gradului de siguranţă a elevilor în perioada vacanţei de vară, perioadă în care poliţiştii au în vedere întâlniri cu elevii în şcoli, în taberele şcolare, precum şi în zonele frecventate de tineri.
Citiţi şi:
- POLIŢIŞTII BISTRIŢENI AU FOST ALĂTURI DE COPII, ÎN ZI DE SĂRBĂTOARE
- Vacanţă în siguranţă!
- Şcoala altfel. Educaţia pentru siguranţă, predată elevilor de poliţiştii bistriţeni
- Poliţiştii bistriţeni deruleaz㔪coala Altfel – Educaţie pentru siguranţă!”
- Activități de informare și prevenire ale poliţiştilor, la Băile Figa
Adaugă comentariu nou