Poliţiştii de la Investigarea Fraudelor intensifică acţiunile în această perioadă

În urma acţiunilor efectuate de poliţiştii Serviciului Investigarea Fraudelor în colaborare cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare Bistriţa-Năsăud, au efectuat marţi mai multe verificări, ocazie cu care au constatat că la sediul social declarat al unei societăţi comerciale din Bistriţa a fost identificată cantitatea totală de 724 litri de alcool etilic alimentar, pe care administratorul societăţii a achiziţionat-o de la alte persoane decât antrepozitari fiscali autorizaţi, fără documente justificative de provenienţă. Cantitatea de alcool menţionată a fost confiscată, cel în cauză urmând a fi cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2961 lit. C, din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal. Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional cu suma de 1.500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.12/1990 rep. La punctul de lucru al unei societăţi comerciale din municipiu au fost identificate ca fiind expuse spre comercializare mai multe articole de îmbrăcăminte contrafăcute, purtând marca şi sigla ,,Adidas,,. Administratorului firmei în cuză i s-a întocmit dosar penal, urmând a fi cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de punere în circulaţie de produse contrafăcute faptă prev. şi ped. de art. 83 alin. 1 lit.b din legea nr. 84/1998. Valoarea totală a bunurilor confiscate a fost de 24.000 lei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5