Preasfințitul Episcop Macarie a slujit la Stockholm, în Duminica dinaintea Postului Mare
Duminică, 17 martie 2013, Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul „Sfântul Apostol Andrei și Sfinții Voievozi Români” de la Centrul eparhial din Stockholm. Fiind Duminica dinaintea Postului Mare, numită și a „Izgonirii lui Adam din Rai”, Preasfințitul Macarie le-a vorbit credincioșilor despre rostul și folosul postului, arătând că Adam și Eva au pierdut Raiul pentru neînfrânarea lor.
În prima săptămână din Postul Paștilor, Preasfințitul Episcop Macarie va săvârși în fiecare seară la Paraclisul Centrului eparhial din Stockholm, Canonul Sfântului Andrei Cretanul cu Pavecernița Mare și va susține câte o cateheză biblică. Miercuri, 20 martie 2013, tot la Paraclisul episcopal, Preasfințitul Macarie va sluji Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, iar clericii și credincioșii se vor spovedi și împărtăși cu Sfintele Taine, după cele două zile aliturgice, de ajunare și postire.
Citiţi şi:
- Ajunul Crăciunului la Stockholm, cu episcopul bistriţean Macarie Drăgoi
- Prima săptămână din Postul Mare, la Stockholm
- Sâmbăta Dreptului Lazăr și Duminica Floriilor la Stockholm
- Taina Sfântului Maslu, la Stockholm, și cateheza cu tema: „Învierea lui Lazăr, prefigurare a Învierii Domnului și prevestire a învierii noastre”
- Din Stockholm, mesajul de Anul Nou al episcopului bistriţean Macarie: Să prețuim cu adevărat anul și ziua în care trăim, dobândind o inimă bună
Adaugă comentariu nou