Preoteasa Lucreția

Așa se numea cea pe care am cunoscut-o din vremea adolescenței, coborând din Dumbrăvița ei natală, ca să-și facă liceul la Beclean.
Acum, de câteva zile se numește tot Lucreția, dar pe o cruce din cimitir, în Susenii Bârgăului.
Îi rețin chipul și comportamentul din anii când am fost colegi de clasă. Ochi luminoși, privire curată, deloc dornică să se înfigă în dispute, să dezlege disensiuni, subțirică, suavă, zâmbăreață, plină de discreție și delicatețe. Așa a fost în cei patru ani de liceu. După care nu am știut mai nimic de ea, decât că și-a întemeiat o familie pe Valea Bârgăului. Când plecam spre Moldova, Bucovina, îmi spuneam, în goana mașinii: Aici e Lucreția preoteasă și educatoare/învățătoare.
La Beclean, după tradiționala revedere de 10 ani de la terminarea liceului, s-a hotărât ca revederile noastre să aibă loc din cinci în cinci ani. Asta, în ideea că timpul nu ne răsfață. Plus că am fost o clasă din care cei mai mulți absolvenți s-au realizat mai cu seamă în profesii de genul profesori, gazetari, ingineri, medici, militari, cadre medii medicale.. Apoi, dorul de întâlnire a ajuns la dorința întâlnirilor anuale.
La revederea de 50 de ani de la absolvirea liceului din Beclean a trebuit să constatăm că au ajuns sub glie 15 dintre profesorii noștri și 12 colegi de clasă.
Între timp s-au mai ridicat la ceruri încă patru.
Mirarea noastră bucuroasă, a fost în anul acesta datorată unui apel din partea Lucreției, interesată când noi, organizatorii, am programat întâlnirea de la liceu. Să fi fost o premoniție ?
Când e vorba ea, nu pot să nu-mi amintesc și de o împrejurare nostimă.
Într-un an fusesem desemnat să fac parte din comisia de examinare a educatoarelor și învățătorilor planificată de minister la Bistrița, pentru obținerea gradului didactic II. Aceasta, pentru dăscălimea din județele Mureș și Bistrița-Năsăud.. Eu, desigur, având a face cu examinarea la gramatică și metodica predării povestirilor..
Printre candidații de pe tabele, pe cine descopăr ? Pe fosta mea colegă de clasă, Lucreția. Examinarea a durat câteva zile. La un moment dat am avut și gândul să-mi iau un certificat medical pentru ziua în care ea urma să intre la proba unde eu eram acela care să dau verdictul.
Cu o zi înainte, întâlnindu-ne pe culoar, m-a tras deoparte și mi-a cerut, șoptit, dar imperativ: „Când intru în sală, te rog tu să ieși afară.”
Așa am și făcut, încât, cu toată surprinderea șefului de comisie (un conferențiar de pedagogie de la Cluj) s-a văzut nevoit s-o examineze el pe Lucreția.