Prevenirea violenţei în sport în atenţia Jandarmeriei bistriţene
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud organizat astăzi o întâlnire între reprezentanţi ai instituţiilor şi organizaţiilor sportive cu atribuţii în organizarea, prevenirea şi combaterea violenţei în sport.
La întâlnire au participat, de asemenea, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, ai Poliţiei Locale şi ai Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud.
„Întâlnirea a avut drept scop aducerea în atenţia celor interesaţi a prevederilor Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, modificată prin Legea 10/2012, cu accent pe obligaţiile organizatorilor de competiţii, ale personalului de ordine şi siguranţă şi măsurile care se aplică în situaţia nerespectării prevederilor legale în domeniu.
Având în vedere faptul că a fost organizată cu ocazia reluării sezonului competiţional, în cadrul acestei întâlniri s-a stabilit şi modalitatea în care instituţiile şi organizaţiile cu atribuţii în acest domeniu vor coopera şi colabora pentru a asigura buna desfăşurare a competiţiilor sportive de la nivel local şi judeţean în acest an”, se arată în comunicatul IJJ BN.
Adaugă comentariu nou