Prezumţia de nevinovăţie

Se cunoaşte că mulţi dintre oamenii politici de astăzi, de la vîrful piramidei sociale, n-au făcut performanţă şcolară atunci când a fost vremea să o facă. De unde hazul şi necazul  atâtor oficiali sau neoficiali care au diplome de la Academii, fără să le fi văzut. Dacă nu te afectează direct felul cum jonglează domniile lor cu vorbele, ţi se pare delicios; cum însă au o poziţie de care depind multe destine, problema e de domeniul tragicului.

     Într-o unanimitate care spune multe despe culpabilităţi, cu toţii -domniile lor-înţeleg prin „prezumţia de nevinovăţie”  cum că eşti curat ca lacrima din moment ce nu este dat  un verdict damnator împotriva ta din partea justiţiei. Chiar dacă te citează forurile de cercetare penală, tu eşti tot nevinovat-lebădă, fiindcă aşa ar spune cele trei cuvinte Păi ce înseamnă cuvântul "nevinovat"? Oare nu tocmai despre inocenţa, candoarea ta? (candidus lat.curat, pur, inocent)? Această sintagmă „mai scumpă (unora -n.n.) decât aurul din stele” (cum se exprima Dante Aligheri, vorbind însă despre altceva) este folosit de politicienii noştri ca un scut sacru de apărare. Din păcate, eludând din termenii sintagmei.

   Problema este aici de  semilogie (ştiinţa sensurilor cuvintelor), căci sintagma are trei cuvinte şi nu se ia seamă decât salvatorul ultim termen: „nevinovăţie”, excluzând termenul de „prezumţie”. Orice om, cu studii medii măcar, ne va spune însă  că vocabula aceasta înseamnă „presupunere, supoziţie, ipoteză” („pe baza unor fapte aparente”... ,încă insuficient cercetate, puse în lumină") cum glăsuieşte masivul Dicţionar de neologisme), iar MDLR-ul spune la fel: „ipoteză, supoziţie, presupunere...”- deci în acelaşi registru de seme(sensuri).

   Aşadar, sintagma de mai sus înseamnă: „doar ipotetică, presupusă nevinovăţie”, ce se poate oricând  face un cap de pod spre altceva.

  Precum norii trec pe cer şi  pot oricând  produce furtună, la fel este cu oricare din noi în fulguranta noastră existenţă: oricând ne poate apărea în faţă –pe drept sau nedrept- o altă situaţie judiciară: de "citat", „martor”,  ,,suspect”, de ,,inculpat” într-un X dosar. Percepţia publică, dar şi a organelor de cercetare penală este că aceşti termeni erodează energic starea de „presupusă nevinovăţie” a unui ins, deşi nu s-a emis în acest sens - încă- vreo hotărâre oficială.  Dreptul ,,oficial" de punere într-o situaţie sau alta aparţine doar sistemului judiciar. Restul sunt opinii, păreri de gazete, deşi au şi ele public o valoare certă, pe baza argumentelor aduse. Adeseori ziariştii s-au dovedit "un alt Parchet", un "adjuvant de preţ al cercetării judiciare sau penale.

   Aşadar, starea noastră de indivizi nu este de simplă „nevinovăţie”, de bebe, ci de...”presupusă, ipotetică nevinovăţie”, ca şi cum asupra noastră ar fi mereu gata să cadă o suspiciune, o incriminare, o inculpare, o sabie a lui Damocles.

   Credinţele iudeo-creştine vorbesc de starea de „păcătoşenie” universală a speciei umane, iar în cadrul acesteia avem vinovăţiile noastre potenţiale mai mici sau mai mari, de ordin moral, administrativ, penal, în funcţie de comportamentul social personal. (Una din exprimările favorite ale lui Stalin, cinică, era: "toţi oamenii sunt nevinovaţi...până la proba contrarie"- probă care în mintea lui era deja vizibilă prin simplul fapt că existai... Dar astăzi, distanţele dintre vocabule sunt altele. Dar...nu de suprimări de cuvinte.)