Podul peste râul Bistriţa va fi reabilitat

Prima tuşă- aprobarea unei documentaţii de avizare de 63.000 de lei

Consiliul Local al municipiului Bistriţa a aprobat, joi, documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare pod peste râul Bistriţa pe strada Avram Iancu”.

Firma care va realiza proiectul de reabilitare este SC DRUMEX SRL cu sediul în Cluj-Napoca, la un preţ de 63.000 de lei.

Podul este amplasat peste râul Bistriţa şi asigură legătura între intersecţia strada C.R. Vivu- strada Avram Iancu şi intersecţia strada Viorelelor – strada Valea Jelnei (DJ 173).

Potrivit raportului de expertiză tehnică, podul prezintă degradări vizibile pe zone extinse cu afectarea secţiunii tranversale, podul necesitând lucrări de reparaţii, reabilitare şi consolidare.

Astfel, sunt prevăzute lucrări de reparaţii la toate elementele podului, montarea unor aparate de reazem din neopren care să absoarbă şocurile, refacerea trotuarelor pietonale, montare borduri prefabricate, montare parapete pietonale şi de siguranţă.

Conform studiului DALI, costurile estimative ale investiţiei variază între 530.860 euro - 869.444 euro cu TVA inclus, cu o durată de execuţie de 5 luni.

În documentaţie se precizează că în faza de execuţie a lucrărilor, este posibil ca antreprenorul să angajeze forţă de muncă din zonă, fiind vehiculată cifra de 50 de locuri de muncă. De asemenea, în faza de operare, pot fi necesare încă trei locuri de muncă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5