Primăria Bistrița, prin Centrul Comunitar pentru Tineret, va lansa o campanie antidrog
Primarul municipiului Bistrița s-m întâlnit cu comisarul de poliție Maria Simona Borcani, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bistriţa-Năsăud, alături de care a analizat o serie de aspecte care țin de amploarea și complexitatea combaterii consumului de droguri licite și ilicite.
"Împreună cu Direcția Educație-Turism din cadrul Primăriei Bistrița, s-a întocmit un plan de acțiune în acest sens, care cuprinde măsuri de conștientizare, campanii de informare în unitățile de învățământ, dar și cursuri de formare privind noţiuni generale de prevenire a fenomenului, ce se vor desfășura la Centrul Comunitar pentru Tineret din subordinea municipalității.
La finalul întrevederii, am semnat un protocol de colaborare cu principalii actori implicaţi în acţiunile de prevenire a consumului de droguri, până la elaborarea unei noi strategii naționale antidrog", menționează primarul Ioan Turc.
Citiţi şi:
- Ziua Mondială de luptă împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri, marcată la Bistriţa
- Planul Judeţean Antidrog nu a primit avizul Colegiului Prefectural. Prefectul Mica Oprea: Trebuie să recunoaştem problema, propuneţi măsuri concrete!
- La Zilele Medicale Bistrițene, sesiune de informare antidrog, adresată asistenților medicali
- Anul trecut, la Centrul Antidrog Bistrița-Năsăud au fost înregistrate 51 de persoane cărora li s-au oferit servicii de informare, management de caz, evaluare, consiliere psihologică/socială și consultații medicale!
- Colorează-ţi viaţa altfel... fără droguri!
Adaugă comentariu nou