Primăria Bistrița retrage de la finanțare proiectul de reabilitare a Ansamblului Sugălete! Costuri mari pentru proprietari

Consiliul Local Bistrița va dezbate în ședința ordinară de miercuri proiectul de hotărâre privind renunţarea la cererea de finanţare aferentă proiectului "Regenerarea urbană a imobilelor din Centrul istoric"  depusă în Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, apelul de proiecte nr. PRNV/2023/714.A/1, Prioritatea 7: O regiune atractivă, Obiectiv specific 5.1: Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil și a securității în zonele urbane.
"Retragerea de la finanțare a proiectului de reabilitare a Ansamblului Sugălete este singurul lucru pe care îl putea face un primar asumat și responsabil. Am ales să fiu onest: le-am prezentat proprietarilor costurile reale ale cofinanțării, iar decizia de a renunța la proiect a fost luată împreună, democratic.
Banii NU s-au pierdut – au fost redirecționați deja spre alte investiții importante pentru Bistrița. Orice altă interpretare este doar manipulare politică. Continuăm să căutăm cea mai bună soluție pentru ca reabilitarea Ansamblului Sugălete să se întâmple la prețul corect, nu doar să se promită", este mesajul transmis de primarul Gabriel Lazany.
***
Cererea de finanțare aferentă proiectului "Regenerarea urbană a imobilelor din Centrul istoric", a fost depusă spre finanțare în cadrul  Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, apelul de proiecte nr. PRNV/2023/714.A/1, Prioritatea 7: O regiune atractivă, Obiectiv specific 5.1: Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil și a securității în zonele urbane, în data de 10/09/2024.
Aceasta a fost evaluată din punct de vedere tehnic și financiar, și a fost declarată admisă spre finanțare, iar la data de 06.02.2025 s-a demarat etapa contractuală.
Obiectivul general al proiectului constă în regenerarea urbană și securitatea spațiilor publice din cadrul municipiului resedință de judet Bistrița, în vederea creșterii atractivității spațiilor urbane care suferă de degradare, contribuind la îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor.
Obiectivul specific constă în reabilitarea anvelopelor clădirilor situate în Piața centrala, Centrul istoric al municipiului Bistrita, respectiv reactivarea frontului nord vestic al Pieţei Centrale, din care face parte şi Ansamblul Urban Sugălete, și introducerea acestuia într-un circuit cultural-turistic și arhitectural. Zona pilot de acțiune este frontul nordic al Pieței Centrale, de la pasajul II până la pasajul Spiru Haret, respectiv imobilele nr.7-24.
Valoarea totală a proiectului este de 43.383.011,96 lei inclusiv TVA, din care valoare eligibilă este de 21.381.308,16 lei, iar valoarea neeligibilă este în cuantum de 22.001.703,80 lei inclusiv TVA, reprezentând în principal, contribuția pentru spațiile cu altă destinație, decât cea de locuință, aparținând persoanelor fizice sau juridice.
Contribuția proprie în proiect a Municipiului Bistrița este în cuantum de 22.429.330,01 lei inclusiv TVA, din care cheltuielile neeligibile ale proiectului sunt în valoare de 22.001.703,80 lei inclusiv TVA, iar contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 427.626,21 lei, inclusiv TVA.
Conform prevederilor Ghidului Solicitantului pentru această prioritate de investiție, pentru ca proiectul să fie conform este necesar ca toți proprietarii persoane juridice de drept privat care dețin spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, să își de acordul pentru cofinanțarea 100% din valoarea cheltuielilor prevăzute la capitolele/subcapitolele 1, 2, 4, 5.1, 5.3 și 7.2 din deviz pentru aceste spații. În situația în care proprietarii acestor spații nu sunt de acord cu lucrările de intervenție prevăzute prin proiect, reabilitarea anvelopei clădirii nu se poate realiza fără spațiile cu altă destinație decât cea de locuință.
În vederea obținerii acordurilor proprietarilor anterior menționați după mai multe demersuri și întâlniri, în data de 24.04.2025 a fost convocată la Primăria municipiului Bistrița o nouă întâlnire cu proprietarii imobilelor supuse intervenției, pentru comunicarea informațiilor solicitate de finanțator și a valorilor estimate pentru lucrările de execuție.
În urma acestei întâlniri nu s-a obținut acordul unanim al proprietarilor persoane juridice de drept privat care dețin spațiile cu altă destinație decât cea de locuință, drept urmare proiectul nu mai poate continua în conformitate cu prevederile Ghidului solicitantului.
În această situaţie sunt incidente prevederile art. 7.7. din Ghidul solicitantului aferent apelului nr. PRNV/2023/714.A/1 pentru Regenerare urbană și securitatea spațiilor publice- Municipii reședință de județ conform cărora un solicitant are dreptul de a renunţa la cererea de finanţare depusă, iar renunţarea poate fi făcută doar de reprezentantul legal al solicitantului. 
 
 

Comentarii

26/05/25 15:02
Toni

Motto:
“Îi plâng pe proști și proștii mă înving”
(Ana Blandiana- Eclipsă)

Cea mai mare prostie este hotărârea Consiliului Local Bistrița prevăzută pentru ședința din 28 mai privind renunţarea la cererea de finanţare aferentă proiectului “Regenerarea urbană a imobilelor din Centrul istoric” depusă în Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, apelul de proiecte nr. PRNV/2023/714.A/1, Prioritatea 7: O regiune atractivă, Obiectiv specific 5.1: Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil și a securității în zonele urbane.
In esență este vorba despre reabilitarea cu bani europeni a clădirilor de pe latura nordică a Pieței Centrale, care include Ansamblul Arhitectural Sugălete, alcătuit din 13 case cu arcade la parter, construite între anii 1480–1550. Reabilitarea Ansamblului Sugălete este o necestate, cu atât mai mult cu cât în urmă cu câţiva ani Bistrița a fost inclusă în Ruta Cultural Turistică ”Porţile Transilvaniei”, alături de Sibiu şi Braşov. In cazul de faţă valoarea totală a proiectului este de 8,7 milioane euro (43.383.011, 96 lei ) , din care aproximativ jumătate sunt sume eligibile din bani europeni si care s-ar pierde dacă se renunță la cererea de finanţare. In plus, renovarea clădirilor istorice este o problemă serioasă care necesită implicarea administratiilor locale si nu poate fi lăsată doar in seama proprietarilor. In multe orase, precum Sibiu, Oradea, Timisoara, Alba Iulia, clădirile din centrele istorice au fost renovate in mod profesionist, redându-li-se strălucirea de odinioară. De aceea, chiar si partea neeligibilă a proiectului care reprezintă contribuţia municipalităţii, poate fi recuperată. In acest sens, există Legea nr. 166/2016, cunoscuta si sub numele de „Legea fațadelor”, care se refera la renovarea faţadelor clădirilor istorice, aflate în proprietate privată, cu bani de la primărie, aceştia urmând să fie recuperaţi în cel mult zece ani. Administraţiile publice locale pot asigura, la cererea proprietarilor, finanţarea integrală a lucrărilor în anumite circumstanţe, sumele urmând să fie recuperate în cel mult zece ani, potrivit legii. Banii urmează să fie recuperaţi din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari, iar în cazul în care nu vor putea fi recuperaţi în acest mod primăriile pot stabili o taxă pentru creşterea calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor, aplicabilă doar proprietarilor care beneficiază de reabilitarea clădirilor în urma înscrierii acestora în programele multianuale.
În cazul în care clădirile reabilitate astfel sunt vândute, primăriile recuperează banii de la noii proprietari.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5