Primarul Alexandru Năşcan, la borna 69 din viaţă

La 21 iunie primarul Rodnei, dr. Alexandru Năşcan ajunge la borna 69 din viaţă, prilej care ne îngăduie să-i urăm sănătate, viaţă lungă şi împliniri.
Domnul Năşcan s-a născut în anul 1945 în comuna Ilva Mare azi Lunca Ilvei, în vremuri tulburi de sfărşit de război mondial, întrâ-un plai dotat de Dumnezeu cu şoapte de vânt, brazi şi poieni de lumină. A absolvit liceul G. Coşbuc din oraşul academicienilor, Năsăud în anul 1963, iar în 1969 termină Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj. Trece prin Nimigea, doi ani, după care se instalează definitiv în Rodna, începând cu anul 1972.
În anul 2000, din 17 iunie, depune jurământul ca primar al Rodnei şi astăzi îl găsim la al patrulea mandat consecutiv. Are impact la populaţie şi de fiecare dată, la alegeri, strânge cam 70% din voturi. Are mulţi prieteni, are şi inamici, ca orice om normal cu personalitate.
S-a confruntat şi cu multe greutăţi, nu este uşor să lucrezi cu oamenii, mai ales cu mentalitatea lor. A venit ca un tăvălug criza mondială. Prin anul 2000 erau în Rodna 812 oameni care lucrau la exploatarea minieră, acum mina este închisă, iar oamenii s-au risipit care pe unde au apucat.
Primarul Năşcan a ştiut să se lupte cu accesarea fondurilor europene şi guvernamentale şi rezultatele au apărut rapid. S-a asfaltat cam peste tot, inclusiv în zona blocurilor, a fost făcută canalizarea comunei, primăria este modernă, iar în faţa ei ne bucură un părculeţ minunat, cu nocturnă. S-a efectuat extinderea reţelei electrice şi s-a dotat comuna cu o modernă sală de sport. S-au pus în funcţie noul centru de afaceri şi centrul medical, iar şcoala a fost reabilitată. Piaţa agroalimentară îmbracă un stil occidental iar Bisericile locale au primit fonduri pentru modernizare şi întreţinere, de pildă, vedem la Biserica Romano-Catolică vitralii şi orgă. A apărut telefonia la Valea Vinului, grădiniţele au devenit mici căsuţe de poveste, iar muzeul mineritului de la cămin este o frescă vie a dăinuirii rodnene. Salubritatea este rezolvată, iar aici la Rodna au fost construite pe Someş 864 metrii de diguri.
A pus mult suflet acest primar în activitatea sa. Este şi un om care ştie ce înseamnă actul de cultură, spre deosebire de alţi primari care n-au niciodată bani pentru acest fenomen.
Nu totul merge perfect, însă oamenii se străduiesc să fie bine.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5