Primarul Cătălin Bota: 68% din buget este dedicat proiectelor de investiții din Sângeorz-Băi
Primăria orașului Sângeorz-Băi are în prezent bugetul aprobat pentru anul 2025, care va susține atât activitățile administrative, cât și proiectele de dezvoltare ale comunității noastre, transmite Cătălin Bota, primarul orașului Sângeorz-Băi.
"Mulțumim consilierilor locali pentru sprijinul acordat în aprobarea acestui buget. Peste 60% din veniturile UAT Sângeorz-Băi provin din fonduri europene, ceea ce evidențiază angajamentul nostru ferm față de investiții și proiecte care vor contribui la modernizarea orașului și la îmbunătățirea infrastructurii. Aceste fonduri sunt esențiale pentru a transforma planurile în realitate și pentru a crea un viitor mai bun pentru întreaga comunitate.
De asemenea, este important de menționat că bugetul alocat cheltuielilor de dezvoltare ajunge la un procent de 68%, dedicat proiectelor de investiții planificate pentru acest an.
Bugetul aprobat pentru anul 2025 va contribui semnificativ la finalizarea cu succes a unor proiecte importante. Grație acestuia, vom putea duce la bun sfârșit atât lucrările deja începute, cât și cele care urmează să înceapă, asigurând astfel dezvoltarea continuă a orașului nostru și îmbunătățirea condițiilor de viață pentru toți cetățenii.
Suntem pregătiți să facem față noilor provocări și să demarăm noi proiecte, în funcție de bugetul și resursele disponibile. Avem claritate asupra valorilor noastre, cunoaștem prioritățile și ne dorim ca întreaga comunitate din Sângeorz-Băi să beneficieze de o viață de calitate", explică edilul orașului stațiune.
Citiţi şi:
- Primarul Cătălin Bota: Sângeorz-Băi are bugetul aprobat pentru 2023! 69% din fonduri sunt destinate investiţiilor
- Primarul Cătălin Bota: Peste 63% din bugetul orașului Sângeorz-Băi, direcționat spre investiții, cu finanțare din fonduri europene
- Primarul Cătălin Bota: Peste 70% din veniturile oraşului Sângeorz-Băi sunt din fonduri europene şi guvernamentale
- Primarul Cătălin Bota: Bazinul de înot din Sângeorz-Băi prinde contur
- Sângeorz Băi: Clubul Impact Vocea Comunității a finalizat primul proiect
Adaugă comentariu nou