Primarul Mircea Romocea, noul lider al PSD Năsăud
Primarul Mircea Romocea este noul președinte al Organizației PSD Năsăud. Romocea a preluat conducerea organizației locale PSD în urma unei conferințe de alegeri la care a participat președintele interimar al PSD Bistrița-Năsăud - Emil Radu Moldovan, președintele executiv Nicolae Moldovan, secretarul executiv Romeo Florian, deputații Daniel Suciu și Doina Pană, senatorul Ioan Deneș și vicepreședintele CJ - Alexandru Pugna.
Conferința de alegeri a reunit consilieri locali ai PSD și peste 120 de membri și simpatizanți social-democrați.
„Vreau să îl felicit pe domnul primar Mircea Romocea pentru alegerea în funcția de președinte al organizației, precum și pe membrii echipei sale: Iacob Tomi, Valer Ilovan, Ioan Moldovan, Ioan Botan, George Cicedea - vicepreședinți, Vasile Berci - secretar executiv, Maria Mare - trezorier și Emilia Bidică, Mihaela Bodea, Ionel Pop, Olimpia Salvan, Puiu Cleja, Ioan Magdea și Andrei Cârcu, membri în Biroul organizației orășenești.
Am avut o mare surpriză astăzi în momentul în care am văzut o echipă puternică și închegată. Astăzi este un moment 0 pentru PSD în orașul Năsăud, și am mare încredere că noua echipa va aduce spiritul unei echipe tinere și unite, pe care orașul Năsăud o așteaptă de foarte mult timp!”, a declarat președintele interimar al PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.
***
În acest sfârşit de săptămână a avut loc conferința de alegeri a organizației PSD Nimigea, la care au participat peste 60 de membri și simpatizanți PSD. La cârma organizației a rămas viceprimarul comunei, Alexandru Blaga, secondat de primarul Mircea Runcan. Biroul executiv este format din Ioan Roman şi Nicolae Linu – vicepreședinți, Floarea Salvan – secretar executiv, Ioan Rusu – trezorier și Szekely Carmen Monica, Viorel Roșiu, Ovidiu Leonida Rus, Viorel Runcan, Traian Purcea – membri, se arată în comunicatul PSD BN.
Citiţi şi:
- Ani Leon continuă la cârma organizaţiei PSD Dumitra
- Vasile Borş este noul lider al PSD Maieru
- Alegeri PSD Beclean. Bogdan Tuşa, reconfirmat la cârma organizaţiei
- PSD Uriu: Gheorghe Oprea şi Petru Şerban fac echipă administrativă şi politică
- Alegeri la PSD şi TSD Mărişelu. Horea Petruţ şi Alin Ignat au fost reconfirmaţi lideri ai organizaţiei locale şi a celei de tineret
Adaugă comentariu nou