Prin Năsăud, la volan fără permis și sub influenţa alcoolului

La data de 4 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au oprit în trafic, pentru control, pe o stradă din Năsăud un autoturism ce avea aplicate plăcuțe cu numere provizorii.

La volan, a fost identificat un bărbat de 37 de ani din Năsăud, iar în urma verificărilor, s-a constatat faptul că, acesta nu deține permis de conducere valabil pentru vreo categorie de vehicule.
Totodată, în urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că numărul de înmatriculare este expirat din luna februarie 2024.

De asemenea, întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii au dispus testarea cu aparatul etilotest, însă bărbatul a refuzat, fiind transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5