PRM intră în negocieri cu PSD şi PD-L
Liderul judeţean al Partidului România Mare, deputatul Ioan Aurel Rus, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că săptămâna viitoare liderii acestei formaţiuni politice vor negocia cu staff-urile PSD şi PD-L construcţia unor alianţe electorale în perspectiva alegerilor parlamentare. Potrivit acestuia, în contextul politic actual este obligatoriu să intri într-o alianţă, mai ales că forţe “din afară” îşi propun distrugerea partidelor naţionaliste. Deputatul Rus s-a ferit să precizeze înspre ce formaţiune politică se va îndrepta PRM, însă a menţionat că, în opinia sa, alegerile parlamentare vor fi câştigate de social-democraţi.
La negocierile de săptămâna viitoare, PRM pleacă de la un minim de 25 de colegii uninominale pe care le va solicita oricărui partener de alianţă, şi asta pentru a avea posibilitatea de a-şi forma grupuri parlamentare proprii. Probabil că o decizie finală va fi cunoscută sâmbăta viitoare, pe 6 august fiind programat Consiliul Naţional al PRM.
La finele săptămânii viitoare am putea cunoaşte şi parte din candidaţii pe care îi propune PRM. Liderul Ioan Aurel Rus oscilează între o candidatură la Camera Deputaţilor şi retragerea din prima linie, alt nume vehiculat fiind cel al prim-vicepreşedintelui Constantin Pamfiloiu.
În ceea ce priveşte data alegerilor, preşedintele PRM Bn consideră că ziua de 30 noiembrie, în ajunul Zilei Naţionale, este total nepotrivită pentru a chema electoratul la urne.
Citiţi şi:
- ,,Nu vom mai face alianţe politice conjuncturale”
- Ioan Aurel Rus sau Constantin Pamfiloiu?
- Coaliţia de guvernare îşi parafează protocolul de colaborare până în 2012
- Premieră în Bistriţa-Năsăud: Două femei vor să devină preşedinte al Consiliului Judeţean
- Deputatul Ioan Aurel Rus – profetul campaniei electorale
Adaugă comentariu nou