Programul Regional Nord-Vest pentru perioada 2021-2017, aprobat de Comisia Europeană. Alocare de 1,4 miliarde euro pentru proiectele din regiune

 Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comsiei Europene a unui nou Program Regional aferent perioadei de programare 2021-2027, Programul Regional Nord-Vest.

În acest moment, trei Programe Regionale sunt aprobate de Executivul European, după ce ieri MIPE a primit aviz pozitiv pentru PR Vest și PR Sud-Muntenia.

Cele 8 Programe Regionale aferente perioadei 2021-2027 au fost elaborate în așa fel încât să fie permis transferul de competenţe administrative şi financiare de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, împreună cu resursele financiare necesare exercitării acestora.

„Privind retrospectiv, mandatul anterior a stat în special sub semnul negocierilor pentru primele versiuni ale programelor 2021-2027. Acum, după ce am semnat Acordul de Parteneriat, mă bucur că, rând pe rând, meritele muncii sunt răsplătite, prin aprobarea acestor Programe Regionale care, fără să exagerez, vor da o altă față României. Doar cele trei programe aprobate ieri și astăzi înseamnă 4 miliarde de euro pentru intervenții care să aducă performanță energetică, valorificarea spațiilor degradate de la nivelul orașelor, mobilitatea urbană sustenabilă, investiții în rețeaua de drumuri județene și în infrastructura educațională. Obiectivul este ca până la sfârșitul anului anunțul că un nou Program a fost aprobat să fie unul recurent, pentru ca toate cele 16 să primească aviz pozitiv în 2022 și să urgentăm lansarea apelurilor de proiecte”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Obiectivele asumate de PR Nord-Vest

Programul Regional Nord-Vest beneficiază de o alocare totală de 1.437.252.471 euro și susține, prin priorități de finanțare specifice, transformarea regiunii într-o regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice (alocare de 327,90 milioane euro), cu localități Smart (60,33 milioane euro) și prietenoase cu mediul (alocare totală 210,66 milioane euro), cu mobilitate urbană multimodală durabilă (alocare totală 305,15 milioane euro) și accesibilă (alocare totală 184,97 milioane euro), o regiune educată (alocare totală 77,38 milioane euro) și atractivă (alocare totală 210,36 milioane euro). Pentru intervențiile dedicate asistenței tehnice este prevăzută o alocare financiară de 60,46 milioane euro.

Programul Regional Nord-Vest a fost aprobat de Comisia Europeană prin Decizia de punere în aplicare nr. C(2022) 7386/11.10.2022). Decizia a fost emisă cu data de 11 octombrie și comunicată prin sistemul informatic care asigura interfața Comisia Europeană cu România în data de 12 octombrie.

În cadrul fiecărui program regional, problemele și provocările orașelor din regiune au fost abordate individual. Cele 8 Programe Regionale sunt:

Program

Alocare UE

(mil. euro)

Alocare buget de stat (mil. euro)

Total (mil. euro)

PR BI

586,58

879,88

1.466,46

PR Sud-Est

1.238,76

250,01

1.488,77

PR SV Oltenia

997,84

211,14

1.208,98

PR Sud-Muntenia

1.312,12

264,67

1.576,79

PR  Centru

1.152,06

232,39

1.384,45

PR N-E

1.457,09

302,33

1.759,42

PR N-V

1.194,57

242,68

1.437,25

POR V

981,17

197,92

1.179,09

Săptămâna trecută a avut loc evenimentul de semnare a Acordului de Parteneriat între Guvernul României și Comisia Europeană, documentul strategic care acoperă fondurile Politicii de Coeziune și cel al Politicii Maritime și Pescuit pentru perioada de Programare 2021 – 2027.

Astfel, în al treilea exerciţiu financiar prin care statul român va beneficia de fonduri europene, se vor implementa şaisprezece Programe, prin care României îi vor fi alocate peste 31 de miliarde de euro.

Primul Program aprobat de executivul european din Politica de coeziune 2021-2027 a fost Programul Asistență Tehnică, la 23 august, cu o alocare de 0,96 miliarde de euro.

În continuare, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are drept obiectiv finalizarea procesului de negociere formală și aprobare a tuturor programelor aferente perioadei 2021-2027 până la sfârșitul anului în curs.

Descentralizarea fondurilor europene

La finele lunii iunie, Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență care completează cadrul legal necesar exercitării de către Agențiile pentru Dezvoltare Regională (ADR) a atribuțiilor care derivă din îndeplinirea calității de autoritate de management (AM) în domeniul dezvoltării regionale precum și în domeniul prevenirii, constatării și sancționării neregulilor.

Actul normativ are în vedere ca ADR să fie de deplin funcționale în cel mai scurt timp, pentru a evita eventuale întârzieri în demararea implementării programelor regionale și, totodată, riscul de dezangajare a fondurilor externe nerambursabile cu această destinație.

Prin soluțiile legislative prevăzute, ordonanța permite ca deciziile luate de către ADR în procesul de gestionare și control al programelor regionale să aibă forță juridică obligatorie pentru solicitanți, beneficiari sau alte entități cu care intră în raporturi juridice în exercitarea funcțiilor.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5