Progrese importante la Băile Figa
-
View the full image
foto
Staţiunea balneară Băile Figa prinde contur tot mai mult, ca urmare a lucrărilor ce se desfăşoară într-un ritm susţinut şi în această perioadă. De la o zi la alta progresul în materializarea acestui proiect de anvergură al administraţiei publice locale din Beclean este tot mai accentuat şi tot mai vizibil. Muncitorii firmei constructoare lucrează cu spor, iar prin urmare amenajările staţiunii balneare se apropie tot mai mult de fazele finale. Un scurt istoric al lucrărilor de până acum ne arată că administraţia locală beclenară a reuşit să rezolve sistemul de alimentare cu energie electrică al staţiunii şi a fost construit un drum ocolitor. De asemenea a fost montat şi gardul de protecţie împrejmuitor al băilor şi sunt în plină desfăşurare lucrările de amenajare a parcării staţiunii şi lucrările de amenajare a căii de acces principale în staţiune. În perioada imediat următoare vor fi în continuare asigurate şi aducţiunile de apă şi sistemul de canalizare,fiind în desfăşurare lucrările, realizate în tandem cu lucrările de asigurare a utilităţilor pentru cartierul rezidenţial.
Sunt realizate terenurile de sport şi bazinele, a fost finalizată construirea zidăriei pavilioanelor, iar în aceste zile se apropie de sfârşit lucrările la acoperişurile pavilioanelor,proiectul apropiindu-se cu paşi repezi de faza finală a lucrărilor. Un alt pas important realizat în materializarea acestui proiect turistic îl constituie faptul că au fost deja instalate instalaţiile de nocturnă la terenurile de sport şi a fost realizat sistemul de iluminat public al staţiunii, al aleii principale de acces şi al parcării. De asemenea, primăria beclenară se pregăteşte să amenajeze în cadrul băilor un mini-aqualand, care să completeze investiţia iniţială şi se pregăteşte şi o zonă în care să fie construite căsuţe şi cabane de vacanţă, pentru a asigura cazarea turiştilor care vor dori să petreacă sejururi la Băile Figa. Proiectul aqualandului pregătit de către administraţia locală beclenară va fi realizat cu o finanţare din fonduri europene, în valoare de 552000 euro, urmând să fie construite trei tobogane ultramoderne cu jeturi de apă, două piscine cu jaccuzi şi alte elemente moderne de divertisment acvatic. Reamintim că investiţia iniţială totală în proiectul Băile Figa ajunge la 1,5 milioane de euro, bani europeni care se vor regăsi în terenuri de sport, centre de terapie, camping, bazine cu apă sărată, drumuri de acces şi alei pietonale. Tot ca amenajare complementară în această frumoasă zonă turistică va fi şi un camping destinat celor care vor veni aici să îşi petreacă vacanţele sau timpul liber cu rulote sau în corturi. Campingul va avea toate dotările necesare, duşuri, locuri special amenajate pentru grătare, pavilioane pentru odihnă şi recreere, locuri de joacă, toalete publice.
Pe versantul de deal situat în partea opusă zonei unde va fi amenajat campingul şi cabanele de lemn, administraţia locală beclenară intenţionează să concesioneze loturi de teren celor interesaţi să investească în construirea şi dezvoltarea unor hoteluri sau moteluri şi a altor facilităţi turistice, pentru a aduce o atracţie suplimentară acestor locuri deosebite. Este deja binecunoscut faptul că potenţialul turistic al Băilor Figa constă în apele curative (clorosodice, puternic concentrate) şi în nămolul sărat, cu proprietăţi deosebite de vindecare în diferite boli ale sistemului nervos periferic,ale aparatului locomotor şi ale altor afecţiuni. Zona aflată acum în şantier este deja cunoscută de ceva timp în diferite părţi ale ţării, dovadă oamenii din afara judeţului care de-a lungul anilor au venit până la Figa pentru a-şi procura nămolul vestit pentru acţiunile sale curative.
Adaugă comentariu nou