Protopopul Alexandru Vidican i-a îndemnat pe preoţi să intensifice activitatea pastoral-misionară

Marţi a avut loc la Bistrita ședința lunară a preoților din Protopopiatul Ortodox Bistrița. Ședința a fost prezidată protopop Alexandru Vidican. Au participat toți Preoții din Protopopiat. Pe ordinea de zi a ședinței s-au discutat circularele primite din partea Arhiepiscopiei Clujului respectiv:
- Îngrijirea cimitirelor și a monumentelor istorice.
- Intensificarea acțiunilor culturale și implicarea în activitățile cu tinerii.
- Distribuirea broșurilor, în care sunt explicați pașii pentru Referendum privind modificarea Constituției, în ceea ce privește definirea familiei, inițiat de Coaliția pentru Familie.
S-a adus la cunoștință și Circulara prin care s-a comunicat caterisirea unor preoți din Arhiepiscopia Alba-Iuliei pentru grave abateri de la disciplina și rânduielile bisericești.
Pr. inspector Mudure Tudor în numele Asociației de părinți ”Sfântul Stelian” a mulțumit părintelui protopop Alexandru Vidican și preoților din protopopiat care și de această dată au dotat o sală de clasă cu aparatură modernă și rechizite pentru cei 27 de copii înscriși în clasa pregătitoare.
În numele ”Asociației Filantropia” Bistrița părintele Pintican Marius a mulțumit preoților pentru implicarea și ajutorul pe care îl dau Cantinei sociale ”Sf. Filofteia”, și i-a îndemnat în continuare să sprijine cu alimente cantina unde zilnic mănâncă peste 80 de persoane nevoiașe.
Ședința s-a încheiat cu îndemnul de-a intensifica activitatea pastoral-misionară, și au fost anunțați preoții pentru Conferința de Toamnă, în data de 24 octombrie 2017, care va fi prezidată de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, și au fost felicitați preoții care în această lună au avut ziua onomastică.
Pr. Emanuel Vidican

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5