PSD denunţă alocările discreţionare ale Guvernului
Partidul Social Democrat reclamă modul în care Guvernul a repartizat, în ultimele zile ale anului trecut, fonduri către administraţiile publice locale. „Băsescu şi Boc ne spun continuu că nu sunt bani, dar în ultimele zile ale anului, fără nicio remuşcare, PD-L şi-a mai plătit o dată gaşca politică repartizând peste 177.000 mii lei primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene care susţin coaliţia guvernamentală”, precizează social-democraţii, într-un comunicat de presă. Potrivit documentului, 60% din fonduri au fost repartizate către reprezentanţii portocalii, către PSD au fost direcţionaţi 13% din bani, în timp ce liberalii s-au ales cu 9% din fonduri. În schimb, pentru aleşii locali ai UDMR s-au alocat 11% din bani.
„Este clar că Guvernul Băsescu-Boc nu guvernează pentru România şi pentru români, guvernează numai pentru cei care au ales culoarea portocalie, de parcă nu toţi românii au nevoie de apă şi canalizare, de şcoli şi de spitale”, critică PSD.
Social-democraţii au sesizat şi faptul că judeţele unde preşedinţii CJ sunt membri PD-L ar fi primit sume enorme, pe listă fiind nominalizat şi CJ Bistriţa-Năsăud cu 1,5 milioane lei.
La finalul anului trecut, judeţului Bistriţa-Năsăud i-au fost alocaţi 4,430 milioane lei, dintre care 1,5 milioane către CJ BN. Toate autorităţile locale conduse de primari PD-L au primit sume ce variază între 60 mii şi 400 mii lei, cea mai mare sumă revenind Primăriei Năsăud. Câte 100 mii lei au primit şi primăriile din Chiochiş, Dumitra, Ilva Mare, Ilva Mică, Lunca Ilvei, Maieru, Nuşeni sau Sânmihaiu de Câmpie. Doar 13 primării PSD au beneficiat de alocări de fonduri, cea mai mare sumă, respectiv, 60 mii lei, ajungând în conturile Primăriei Sângeorz-Băi. În total, autorităţile locale conduse de social-democraţi au beneficiat de 520 mii lei. Guvernul a găsit bani şi pentru toate primăriile în fruntea cărora se află liberali, însă cele 9 consilii locale nu au primit sume mai mari de 30 mii lei, cu excepţia Primăriei Tiha Bârgăului.
Concluzia PSD este aceea că „bani există, dar nu pentru români, ci numai pentru clientela politică a PD-L şi a celor care susţin Guvernul”, timp în care „se taie dreptul la viaţă al românilor, reducându-le salariile, alocaţiile pentru copii şi venitul minim garantat, impozitându-le pensiile şi reducându-le alocările pentru sănătate şi învăţământ”.
Citiţi şi:
- Deputatul Oltean acuză Guvernul de mită electorală
- În judeţul nostru vor ajunge 611 miliarde lei vechi
- Protest al primarilor PD-L împotriva guvernării
- Tensiunile au început la împărţeala bugetului judeţean
- „Nu mai trăim într-o ţară democratică. Ce vină au cetăţenii că ne-au votat pe noi şi aparţinem unui partid democratic?”
Adaugă comentariu nou