Rata şomajului, în scădere spre 3,81%

La finele lunii iunie, rata şomajului în judeţul nostru a fost de 3.81%, mai mică cu 0,15 puncte procentuale decât cea din luna mai, anunţă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud.

          Astfel, numărul total de şomeri corespunzător lunii iunie a scăzut cu 215 persoane faţă de cel din luna anterioară, de la 5487 persoane la 5272 persoane, dintre aceştia 2705 fiind şomeri indemnizaţi şi 2567 neindemnizaţi.

          Din totalul şomerilor înregistraţi în luna iunie, 2801 sunt bărbaţi şi 2471 sunt femei, având o scădere de 141 şomeri din rândul bărbaţilor şi 74 din rândul femeilor faţă de luna precedenta.

          “În prima jumatate a anului 2014, rata şomajului în judeţ a scăzut de la o lună la alta, dacă în luna ianuarie rata şomajului avea valoarea de 5,37%, în luna iunie s-a ajuns la 3,81%, ceea ce înseamnă o scădere de 1,56 puncte procentuale în şase luni. Comparativ cu perioada similară a anului trecut (rata şomajului în luna iunie 2013 era de 4,51%), rata şomajului în judeţ a scăzut cu 0,70 puncte procentuale, iar numărul de şomeri indemnizaţi a scăzut cu 790 persoane”, precizează directorul executiv Otilia Râpan de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5