Reorganizarea începe cu deconcentratele!

Coaliţia de guvernare a decis amânarea discuţiilor pe subiectul reorganizării până la toamnă, în urma refuzului de către UDMR a variantelor propuse de PDL şi Traian Băsescu. În acest context, demnitarii PDL au anunţat că până la găsirea unui consens politic se va realiza reorganizarea deconcentratelor pe forma regiunilor.

„Nu mai e timp până la 1 iulie să cădem de acord şi asupra modului în care se face reorganizarea administrativă, aşa că vom continua discuţiile pentru a avea acest acord politic, urmând ca până atunci să facem reorganizarea deconcentratelor pe forma regiunilor”, a spus ministrul Elna Udrea. Potrivit acesteia, la un prim calcul, reorganizarea instituţiilor deconcentrate va însemna economii de „aproximativ zeci de milioane de euro numai din cheltuielile salariale, din cheltuielile cu funcţionarea diverselor instituţii la nivelul judeţelor”. De altfel, primele comasări sunt anunţate la Inspectoratul de Stat în Construcţii, dar şi la MAI sau Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

MAI ia în calcul comasarea inspectoratelor judeţene de poliţie

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, ieri că ministerul a luat în calcul comasarea inspectoratelor judeţene de poliţie, după modelul celor opt regiuni de dezvoltare.

„E posibil, am luat în calcul şi această variantă, nu este o decizie în acest sens, dar am eficientiza şi mai mult activitatea Poliţiei, pentru că toţi aceşti ofiţeri şi subofiţeri pe care astăzi îi găsim în diverse birouri, prin desfiinţarea unor birouri îi vom găsi în stradă şi în munca operativă. Când vom lua o decizie clară, vom comunica”, a declarat ministrul Administraţiei şi Internelor.

Traian Igaş a precizat că la nivelul ministerului a fost făcută deja o simulare pe această temă, comasarea inspectoratelor urmând să fie extinsă şi la nivelul celorlalte structuri din subordinea MAI. „Există o simulare în acest moment şi nu ar duce decât spre o eficientizare a Poliţiei şi a tuturor structurilor aflate în subordinea MAI. Lucrurile trebuie făcute cât mai curând şi nu amânate, dacă se va lua o decizie, ar trebui în această vară”, a explicat ministrul Igaş.

Şi de la Bistriţa lucrurile se văd optimist… Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, comisarul şef Ioan Ovidiu Mureşan, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă că nu ştie să existe un astfel de demers la nivel naţional, dar dacă o asemenea reorganizare se va face, munca poliţiştilor va fi aceeaşi.

„N-am înţeles nici un moment că vom face o asemenea chestiune. Nu s-a luat în discuţie la nivelul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, respectiv în structurile poliţieneşti. Dacă din punct de vedere administrativ-teritorial va comporta o anumită modificare România, atunci şi noi ne vom conforma. Nu e nici un fel de problemă. Indiferent că se va numi Bistriţa, Cluj sau oricum altcumva judeţul, să ştiţi că munca de poliţie sau munca pentru comunităţile de cetăţeni va fi una şi aceeaşi. Nu cred că se va comporta o modificare substanţială”, a explicat şeful IPJ Bistriţa-Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5