Reținut după ce a condus băut şi fără permis un autoturism neînmatriculat

La data de 28 octombrie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 45 de ani, din Viile Tecii pe care îl cercetează pentru infracțiuni la regimul rutier. În cursul acestei zile va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Acesta a fost depistat în cursul zilei de ieri, în jurul orei 17.40, pe raza localității Viile Tecii, în timp ce conducea un autoturism, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Fiind efectuate verificări, polițiștii au stabilit că autoturismul în cauză este neînmatriculat, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma celor constatate, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat, fără permis de conducere și sub influența alcoolului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5