Retrospectivă şi perspectivă la Josenii Bârgăului
În ultimele două mandate, dar şi la începutul celui de al treilea, în comuna Josenii Bârgăului au fost realizate numeroase obiective, dintre care, cele mai importante proiecte s-au efectuat din fonduri europene, precum extinderea reţelei de apă şi canalizare în comună, prin programul I.S.P.A, din fonduri guvernamentale şi fonduri externe nerambursabile, în cadrul cărora s-a modernizat baza sportivă din satul Strâmba (lucrare în derulare), s-a achiziţionat un microbuz şcolar şi au fost înzestrate şcolile, de pe raza comunei, cu săli de informatică – platforme AEL – calculatoare (şcolile din Josenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Rusu Bârgăului şi Strâmba).
Din bugetul local al comunei au fost realizate următoarele: - Reabilitarea şi modernizarea localului şi a parcului primăriei Josenii Bârgăului ; - Refacerea şarpantă bloc de locuinţe Josenii Bârgăului ; Achiziţionarea de utilaje (tractor cu semiremorcă, două buldoexcavatoare, două autoturisme Dacia şi un ARO 244) ; - reparaţie şarpantă magazin Rusu Bârgăului şi magazin Mijlocenii Bârgăului ; introducerea serviciului de salubritate în comună.
Proiecte în derulare la Josenii Bârgăului.
Dintre proiectele în derulare amintim următoarele: - Alocarea de fonduri din bugetul local pentru începerea lucrărilor de asfaltare în comuna Josenii Bârgăului; - Înfiinţarea unui Centru Local de Informare Turistică în localitatea Josenii Bârgăului, aflat în faza de licitaţie, investiţie realizabilă în 24 de luni; - Se modernizează infrastructura rutieră forestieră în comuna Josenii Bârgăului, axa prioritară 1 măsura 125 – submăsura 125 b, se îmbunătăţeşte şi se dezvoltă infrastructura legată de dezvoltarea şi adaptarea silviculturii – perioada de relizare 36 de luni, cu finanţare aprobată; - Construirea unui aşezământ cultural în satul Mijlocenii Bârgăului (proiect aprobat); - Proiect pentru executare pod peste Valea Muntelui « Pe Cobor la Toader Pop », Mijlocenii Bârgăului.
Obiective propuse la Josenii Bârgăului - Lucrări de asfaltare în comună; - Finalizarea lucrărilor de modernizare a şcolilor din Josenii Bârgăului, Rusu Bârgăului şi Mijlocenii Bârgăului; - Construire grădiniţă în satul Strâmba; - Extindere grădiniţă Mijlocenii Bârgăului; - Construire aşezământ cultural Strâmba, măsura 322; - Construirea unui Monument al Eroilor în Josenii Bârgăului; - Extindere reţea curent electric în zona CFR, Valea Muntelui de la Someşan Dumitru până la Sereţan Livia, Mijlocenii Bârgăului; - Proiect depus la Consiliul Judeţean pentru extindere reţea electrică între localităţile Josenii Bârgăului – Strâmba, Strâmba spre Ciurgău până la Tănase Nicolae.
În comuna Josenii Bârgăului au mai fost realizate o serie de obiective pe linie de protecţie civilă, P.S.I., învăţământ, cultură, culte, sănătate, iluminat public, drumuri comunale, silvicultură şi altele, asupra cărora vom mai reveni cu detalii, în Gazeta de Bârgău din lunile următoare.
Bunele realizări din comuna Josenii Bârgăului se datorează unei perfecte colaborări, existente între primarul Tudorel Ciotmonda, aparatul administrativ al primăriei, vicepprimarul Alin Trişcă şi următorii consilieri locali: 1. Mistric Dan (USL), 2. Trişcă Teodor Alin (USL), 3. Şovrea Dan-Vasile (USL), 4. Ciot-Monda Elena (USL), 5. Frumos Doina (USL), 6. Parasca Ioan (USL), 7. Urs Ioan (USL), 8. Flore Ioan-Dan (USL), 9. Vrîncean Nicolae (PDL), 10. Păvălean Nicolae (PDL), 11. Griga Maria (PDL), 12. Pop Daniela (PDL), 13. Ciot Constantin (PDL), 14. Sucilea Ioan (PPDD), 15. Sergiu Daniel (PPDD). Le dorim, tuturor, noi şi importante realizări în continuare.
Citiţi şi:
- Realizări şi perspective la Josenii Bârgăului
- Primarul Nicolae Vrâncean: Continuăm munca împreună! Dezvoltarea se face prin proiecte transformate în fapte!
- La Josenii Bârgăului Primarul Tudorel Ciotmonda a căştigat un nou mandat şi un viceprimar de nădejde, Alin Teodor Trişcă
- Nicolae Vrâncean, la ceas de bilanț. Un prim mandat de primar, cu proiecte de 9 milioane de euro, la Josenii Bârgăului: Dorința de dezvoltare este cheia reușitei!
- Patru proiecte cu finanţare europeană în derulare, la Josenii Bârgăului. Primarul Nicolae Vrâncean: În funcţie de buget, vom creiona proiectele viitoare de dezvoltare!
Adaugă comentariu nou