„Ridendo”, pe podium la „Povestea vorbei”
Casa Orăşenească de Cultură Găieşti şi Consiliului Judeţean Dâmboviţa au organizat ediţia a XII-a a Festivalului Naţional de Umor Popular „Povestea vorbei”. Manifestarea, derulată pe două secţiuni, grupuri de satiră şi interpreţi individuali, a fost girată de un juriu din care au făcut parte Vasile Donose – preşedinte, actorul Dorel Vişan şi caricaturistul Ştefan Popa Popa’s. Judeţul nostru a fost reprezentat de grupul satiric „Ridendo”, format din Ionuţ Macrea, Adrian Vodă şi Andrei Sălăgean. Grupul s-a prezentat cu piesa „Criza – o tragi-comedie” în regia lui Emil Teodorescu (Teo), fiind bine apreciată de public, fapt confirmat şi de juriul care i-a acordat premiul I, constând în trofeu, diplomă şi 700 lei.
După cum ne informează directorul Casei de Cultură a Sindicatelor Bistriţa, Alexandru Câţcăuan, piesa prezentată de „Ridendo” este o adevărată premieră în umorul românesc.
Citiţi şi:
- “Povestea vorbei” Teatrului Nescris din Şanţ, câştigătoare la Găeşti
- MARELE PREMIU ”POVESTEA VORBEI”, ADUS ACASA DE TEATRUL NESCRIS DIN ȘANȚ ”DOR SOMEȘAN”!
- Trupa de teatru “Dor Someşan”, din comuna Şanţ, la Festivalul „Povestea vorbei”, la Găeşti
- Actorii populari din Şanţ, premiaţi la Găieşti
- Bucuria bistriţenilor în mijlocul românilor din Serbia
Adaugă comentariu nou