„Fii demn de Europa! Implică-te!”

Să păstrăm Bistriţa-Năsăud curat!

Ziua de 9 mai, Ziua Europei, a fost dedicată unei ample acţiuni de curăţare a cursurilor de apă, a albiilor şi a malurilor acestora, demersul fiind susţinut de angajaţi ai instituţiilor publice şi primăriilor din judeţ.
Sub sloganul „Fii demn de Europa! Implică-te!”, sute de angajaţi ai instituţiilor publice şi primăriilor din judeţ au participat la activităţi de ecologizare, mii de saci de deşeuri fiind adunaţi de pe malurile apelor bistriţene. A fost o mobilizare generală în vederea conştientizării populaţiei asupra gravităţii efectelor ce pot surveni în urma neglijării apelor curgătoare.
“Vrem să facem un apel către populaţie, agenţi econimici, autorităţi publice locale de a nu mai arunca gunoaie, însemnând resturi menajere, deşeuri lemnoase etc. decât în locuri special amenajate. Avertizăm că toate deşeurile aduse de ape ajung să producă blocaje pe cursurile de apă, la poduri şi podeţe, provocând inundaţii. Pe lângă pericolul de a provoca dezastre naturale, deşeurile care zac pe malurile râurilor creează o imagine dezolantă, chiar primitivă, din cauza cărora suntem acuzaţi de neglijenţă şi de lacune în educaţie”, a declarat prefectul Ioan Ţintean, iniţiatorul acestei campanii.
***
Astfel, în zona Bistriţei şi a localităţilor componente, au participat la acţiuni de igienizare angajaţi ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcţiei pentru Agricultură, Sistemul de Gospodărire a Apelor.
La Beclean, albiile râurilor Someş şi Meleş au fost curăţate de angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
Zona Năsăudului a fost primenită de ISU, IJJ, IPJ şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice. La Sângeorz-Băi au răîspuns afirmativ proiectului eco angajaţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare, Autorităţii Rutiere Române, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.
Cursurile de apă ale albiilor şi malurilor Văii Budacului vor fi igienizate de angajaţii Agenţiei Judeţeane pentru Ocuparea Forţei de Muncă, ale Someşului Mare din localităţile Feldru şi Nepos de către personalul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, ale râului Lechinţa de cărte angajaţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.
Instituţia Prefectului şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă au curăţat cursurile de apă, albii şi maluri ale râului Bistriţa, spre Dorolea şi Cuşma, Casa Judeţeană de Pensii a avut în responsabilitate zona comunei Mărişelu, inclusiv DJ 154. Direcţia de Sănătate Publică, Casa de Asigurări de Sănătate, Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Direcţia Generală a Finanţelor Publice au avut arondată comuna Prundu Bârgăului.
De asemenea, comuna Rodna şi-a ecologizat malurile râurilor cu ajutorul angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, comuna Romuli cu cei de la Direcţia Judeţeană de Statistică, Şieul cu Direcţia Judeţeană pentru Operaţiuni Vamale, Garda Financiară şi Registrul Auto Român, Tiha Bârgăului cu personalul Direcţiei pentru Tineret şi Sport, Clubului Sportiv Municipal şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, iar comuna Uriu cu personalul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.
Celelalte unităţi administrative-teritoriale s-au descurcat pe cont propriu, cu personalul din primărie, cu sprijinul cetăţenilor din acele comunităţi locale, mai ales al celor care benefiază de ajutor social.
Nici copiii din şcolile judeţului nu au stat departe de această acţiune. Spiritul civic se învaţă, nu vine de la sine!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5