Salonul săsesc de la ”Casa cu Lei” s-a îmbogățit ! ”DIE SIEBENBURGER SACHSEN”

Prof.Dr. Dorel Cosma

Salonul săsesc de la ”Casa cu Lei” s-a îmbogățit recent prin contribuția a doi buni prieteni ai Bistriței Miki Weihrauch stabilit în Nürnberg a considerat că acest salon merită o atenție deosebită și ca urmare, studiul său efectuat asupra cimitirului evanghelic din Bistrița poposește acum în Salonul din Bistrița. Orice vizitator poate acum să studieze la ”Casa cu Lei” o hartă care cuprinde o explicație și numerotare a mormintelor săsești din Bistrița. După identificarea locului, oricine cu un simplu click pe internet, pus la dispoziție la ”Casa cu Lei”, poate vedea atât mormântul cât și piatra funerară a strămoșilor care se odihnesc în acest cimitir. Este o modalitate la îndemâna oricărui vizitator din Germania sau Austria care vor să-și redescopere locul de odihnă al înaintașilor.
Prof. Günter Klein prezent recent la Bistrița, a dotat Salonul săsesc cu o hartă a bisericilor săsești din Nosnerland. Și nu doar atât. Cartea ”Die Siebenburgen Sachsen” (Sașii din Siebenburgen) a fost adusă și donată Casei cu Lei. Cartea apărută în 1959, la editura Hans E. Gunther din Stuttgart este semnată de artistul fotograf Hans Retzlaff cu o introducere care aparține Barbarei Pischel. În primele pagini, cititorul este informat asupra istoriei Transilvaniei încă din perioada Daciei insistând apoi, pe apoi momentul în care în această parte de țară au venit sașii aducând cu ei ocupații și obiceiuri, unele păstrate până astăzi. Urmează 17 capitole în care sunt explicate zonele unde s-au stabilit sașii, ocupațiile agricole și meșteșugărești, cultura, biserica, recensământul acestei populații în perioada 1598-1957, vecinii, costumele și podoabele populare ca și marile sărbători, festivități ale comunității.
Găsim aici informații interesante despre Sibiu, Brașov dar și despre orașul nostru Bistritz (Bistrița). O prezentare exactă și riguroasă a celor 48 de poze artistice care formează apreciatul album, completează fericit această carte.
Inclus în colecția ”Parthenon”, albumul semnat de Hans Retzlaff și Barbara Pischel numără puține exemplare chiar și în Germania. Existența lui în cadrul ”Salonului săsesc” – ”Casa cu Lei” constituie o reală bucurie pentru care mulțumesc Prof. Günter Klein și tuturor bistrițenilor stabiliți în Germania și Austria care-și amintesc cu drag de locurile natale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5