Săptămâna 2-9 mai este dedicată tineretului: cros, târg de joburi, concurs de majorete

Timp de o sptămână, la începutul lunii mai, sărbătorim tineretul şi spiritul tânăr. Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, AJOFM BN, Colegiul Tehnic Infoel, CCI Bistriţa-Năsăud, Liceul de Arte Plastice “Corneliu Baba” şi Primăria Bistriţa au pregătit deja o serie de evenimente.

Astfel, în 2 mai, pentru a marca “Ziua Tineretului”, Sala Polivalentă va găzdui un concurs de dans şi de majorete, adresat tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 35 ani. Sub sloganul “Mişcare prin dans”, echipe de dans (4-6 membri) şi trupe de majorete (5+1, 10+1) se vor lupta pentru premiile puse în joc de DJST BN. De asemenea, va fi premiată şi cea mai interesantă mascotă a trupelor participante. Potrivit organizatorilor, înscrierile pot fi făcute până în 26 aprilie (telefon 0263.231470).

În 8 mai, la ora 11.30 se va da startul “Crosului Tineretului”, care îşi propune să mobilizeze câţi mai mulţi elevi şi liceeni care iubesc sportul de dragul …mişcării, iar nu neapărat al performanţei. În aceeaşi zi, pe stadionul “Jean Pădureanu”, vor avea loc concursuri sportive cu probe clasice şi neclasice, şi anume viteză, rezistenţă, ştafetă, aruncarea mingii de oină şi săritură în lungime fără elan (n.n. – probele care ne-au “mâncat” la orele de educaţie fizică).

Pentru ca tinerii să nu alerge şi după locuri de muncă, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud va organiza, în incinta Colegiului Tehnic Infoel, un târg de joburi adresat liceenilor. Va fi prima întâlnire dintre viitorii absolvenţi şi angajatorii bistriţeni şi să sperăm că nu este şi ultima.
În 9 mai, acţiunile tinerilor se contopesc cu cele rezervate “Zilei Europei”. Pe Pietonalul Liviu Rebreanu va fi amplasat un punct de informare al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud pentru promovarea ofertei turistice în taberele şcolare, în special pentru Centrul de Agrement Sângeorz-Băi, singura tabără şcolară care mai funcţionează în judeţul nostru.
Deocamdată, pentru aceste acţiuni nu au fost prevăzute fonduri, DJST urmând să se descurce cum poate, asta dacă banii nu vor ajunge prin 30 aprilie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5