Șase rețineri în dosarul DNA de la Consiliul Județean. Ce precizează procurorii
Joi, 04/23/2026 - 14:17
Comunicat de presă
Actualizare: Tribunalul Cluj a dispus arestarea preventivă a tuturor celor șase persoane reținute, începând cu data de 23.04.2026 şi până la data de 22.05.2026, inclusiv. Cu drept de contestație în 48 de ore de la pronunțare.
Detalii AICI
***
În continuarea comunicatului nr. 242/I-36 din 22 aprilie 2026, vă informăm că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus, punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 22, respectiv 23 aprilie 2026, față de inculpații:
MOLDOVAN GRIGORE FLORIN, administratorul public al județului Bistrița-Năsăud și reprezentant al Unității Administrativ-Teritoriale Bistrița-Năsăud, pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și o infracțiune de luare de mită, în formă continuată (3 acte materiale),
CECLAN OPREA CIPRIAN, director executiv al Direcției investiții și drumuri județene din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
POIENAR VICTOR, șef al Serviciului administrare drumuri județene din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
C.V., manager de proiect în cadrul unui contract de lucrări aflat în derulare la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
L.I., reprezentant de facto al S.C. FRASINUL S.R.L., pentru săvârșirea a două infracțiuni de instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și o infracțiune de dare de mită, în formă continuată (3 acte materiale).
B.S.C., administrator și inginer în cadrul S.C. BASELI DRUM CONSULT S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
La data de 23 aprilie 2026, cei șase inculpați vor fi prezentați Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Totodată, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 22 aprilie 2026, față de inculpații:
RODICA BOTIȘ, inginer în cadrul Serviciului administrare drumuri județene din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
GELU VĂCLAȘ, șef al parcului auto și șofer în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare în formă continuată (11 acte materiale) și participație improprie la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, sub forma instigării.
De asemenea, procurorii anticorupție au dispus efectuarea în continuare a acțiunii penale, față de suspecții:
S.C. FRASINUL S.R.L., pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și o infracțiune de dare de mită, în formă continuată (3 acte materiale),
L.T., asociat al S.C. Frasinul S.R.L., pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
S.C. BASELI DRUM CONSULT S.R.L., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În prezentul dosar penal se efectuează cercetări în legătură cu modalitatea de derulare a unui contract de lucrări privind modernizarea unor drumuri județene, încheiat în cursul anului 2019 între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și o asociere de firme din care face parte, în calitate de lider, S.C. Frasinul S.R.L.
Beneficiarul contractului este Unitatea Administrativ-Teritorială Bistrița-Năsăud, iar valoarea totală a contractului este de 103.039.186,82 lei fără TVA.
În cursul anului 2025, la instigarea inculpatului L.I., inculpatul Moldovan Grigore Florin, în calitățile menționate anterior și căruia i-au fost delegate atribuțiile de ordonator de credite de către Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, în cadrul derulării contractului de lucrări menționat anterior, ar fi încheiat un act adițional și ar fi depus mai multe cereri de decontare, prin care s-ar fi majorat nejustificat valoarea reală a lucrărilor ce făceau obiectul contractului de lucrări.
Prin aceste demersuri s-ar fi cauzat un prejudiciu total de 90.525.873,17 lei în dauna Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru asocierea de firme beneficiară a contractului.
Astfel, la data de 01 aprilie 2025, inculpatul Moldovan Grigore Florin ar fi semnat un act adițional la contractul încheiat cu asocierea de firme din care face parte și S.C. Frasinul S.R.L., prin care valoarea contractului ar fi fost majorată de la 103.039.186,82 lei fără TVA la 118.488.381,02 lei fără TVA, deși lucrările executate ar fi fost supraevaluate.
În același context, pentru a justifica încheierea actului adițional, inculpatul Moldovan Grigore Florin ar fi aprobat notele de fundamentare întocmite sau semnate de către funcționarii publici Ceclan Oprea Ciprian, Poienar Victor și Botiș Rodica, precum și de inculpatul C.V.
Ulterior, în derularea contractului de finanțare, inculpatul Moldovan Grigore Florin ar fi aprobat și transmis mai multe cereri de decontare aferente unor lucrări evaluate necorespunzător, incluse în actul adițional menționat.
În perioada iunie–octombrie 2025, inculpatul Moldovan Grigore Florin ar fi primit de la inculpatul L.I., în trei tranșe distincte, suma totală de 70.000 de lei, precum și material lemnos.
Aceste foloase ar fi fost acordate în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, în scopul de a determina adoptarea unor măsuri favorabile societății SC Frasinul SRL, în contextul derulării contractului de lucrări menționat anterior.
În contextul descris anterior, inculpatul Moldovan Grigore Florin ar fi beneficiat de sprijinul suspectului L.T., care l-ar fi determinat pe inculpatul L.I. să îl instige în legătură cu faptele reținute.
De asemenea, se reține că inculpatul B.S.L., precum și societățile SC Frasinul SRL și SC Baseli Drum Consult SRL ar fi contribuit la mecanismul infracțional prin majorarea fictivă a unor lucrări deja executate, aspecte care ar fi stat la baza încheierii actului adițional menționat anterior.
În cursul anului 2025, inculpatul Văclaș Gelu, în calitatea menționată anterior, ar fi alimentat lunar autoturisme care nu aparțin Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, utilizând în acest scop cardurile sau bonurile de combustibil puse la dispoziție de instituție.
În aceeași perioadă, acesta i-ar fi determinat pe funcționarii publici din cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud să aprobe și să dispună, fără vinovăție, plata contravalorii unor bunuri montate pe autoturisme care nu aparțin instituției.
Pe durata măsurii controlului judiciar, inculpații Rodica Botiș și Gelu Văclaș au obligația de a respecta o serie de măsuri, între care: să se prezinte ori de câte ori sunt chemați la organul de urmărire penală, să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanțele de dispunere a măsurilor și să nu exercite funcțiile în cadrul cărora ar fi săvârșit faptele (inginer, respectiv șofer și șef al parcului auto în cadrul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud).
Celor doi inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaților, respectiv suspecților le-au fost aduse la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 307 și art. 309 din Codul de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea în continuare a urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop instituirea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Citiţi şi:
- Şefii IPJ BN, ai Poliţiei Năsăud şi ai Serviciului Rutier, reţinuţi de procurorii DNA
- Crinuța Dumitrean, urmărită penal pentru abuz în serviciu și luare de mită. Suspectată că ar fi primit 400.000 euro
- Deputatul Oltean ar fi primit 600.000 euro, în incinta unei parohii. Vezi ce spune DNA
- Trei terenuri din Bistriţa şi 12 persoane, în vizorul DNA. Vezi comunicatul oficial!
- Deputatul Ioan Oltean, trimis în judecată alături de Crinuța Dumitrean în dosarul despăgubirilor de la ANRP

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud a găzduit sâmbătă, 23 mai, de la ora 17:00, vernisajul expoziției...
Comentarii
Florentin Archiudean -
Joi, 21:00
Multumim domnule general! Cu vânătorii de frunte ( ai Bg 1 VM din iimile noastre!) trecem munte...
Pasaj subteran -
Joi, 17:44
Prietene, fă-ți mult curaj,
Când probezi noul pasaj,
Așa cum eu mi-am făcut,
Pe pârtii noi — la-...
Iorgu Iordan -
Joi, 14:26
Doamna consilier,
Măcar 400 litere tuici pe an! Ieu beau un litru pe zi, Mărie un litru și când...
Cetățean -
Joi, 07:13
Iar ne îmbată duamna cu apă rece.
un cetatean -
Joi, 00:29
Voi PSD, ati capusat, mintit si blocat tara. Totul pentru a apara coruptii si sinecuristii, dar...
Aniversări
Cu prilejul aniversării dumneavoastră, părinte Cristian Teutișan, preot paroh la Uriu, vă adresăm alese urări de sănătate şi fericire, dimpreună cu...
La popas aniversar, adresăm alese urări părintelui Radu Liviu Roșu, preot paroh la Biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Şieu-Măgheruş...
Cu ocazia zilei de naştere, îi transmitem doamnei profesor Simona Monica German, director la Școala Gimnazială Șieu, cordiale urări de bine și...
In Memoriam
Astăzi, 20 mai, comemorăm nouă ani de la trecerea la cele veşnice a profesorului Petre Anghel, îndrumător și mentor pentru nenumărați elevi...
























Comentarii
Când lucrurile scapă de sub control, nu mai e loc de amânări. E nevoie de o decizie:
"Ajunge. Până aici!"
La o zi după ce, la Palatul Parlamentului, Partidul Social Democrat (PSD) vota retragerea sprijinului politic pentru Ilie Bolojan, procurorii DNA Cluj au făcut percheziții acasă și la biroul lui Radu Moldovan, presedintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, precum și acasă și la biroul șefului CJ Sălaj Dinu Iancu Sălăjanu (PNL).
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins marți dimineață la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și la domiciliul președintelui instituției, Radu Moldovan, într-un dosar amplu ce vizează suspiciuni de corupție și spălare de bani în legătură cu lucrări publice.
Șase persoane au fost reținute de procurorii DNA în dosarul de corupție care vizează Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, fiind vorba despre funcționari publici și persoane apropiate administrației locale.
De asemenea, DNA a anunţat că s-au făcut percheziţii şi în Franţa. Se suspectează că banii sifonaţi din contracte ar fi fost investiţi în imobiliare de către Moldovan în Franţa prin interpuşi.
Ca o ironie, sloganul cu care PSD a votat iesirea se la guvernare a fost aplicat si în cazul investigatiilor DNA: "Ajunge. Până aici!"
Adaugă comentariu nou