Scandal aplanat de poliţişti la Sângeorz-Băi
Duminică noaptea, poliţiştii s-au sesizat din oficiu că în faţa unui club din oraşul Sângeorz-Băi a avut loc un scandal între A. D de 37 ani şi R.V. de 31 ani, ambii din localitate.
“Din verificările efectuate, s-a stabilit că în urma unor neînţelegeri, pe fondul consumului de alcool, cei doi şi-au aplicat mai multe lovituri, după care A. D. s-a deplasat la domiciliul său.Ulterior, R.V, însoţit de un alt tânăr, de 29 ani, l-au agresat pe bărbat în locuinţa acestuia, fiind depistaţi de patrula de poliţie în apropierea imobilului”, transmite Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Poliţiştii au solicitat intervenţia unui echipaj medical, bărbatul fiind transportat la Spitalul orăşenesc Năsăud. În acest dosar, poliţiştii din Sângeorz-Băi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi loviri sau alte violenţe.
Citiţi şi:
- Scandal aplanat de jandarmi, la Sângeorz-Băi
- Scandal într-un bar din Sângeorz-Băi. Dosar penal pentru mai mulţi tineri
- Măierean preluat de SMURD, după un scandal la Sângeorz-Băi
- Scandal la Ilva Mică, pentru locurile de pășunat oile!
- Intervenţia luptătorilor S.I.R. au aplanat o bătaie în plină stradă
Adaugă comentariu nou