Scriitorul Menuț Maximinian, întâlnire cu cititorii la Ambasada României în Spania

La data de 26 octombrie, Ambasada României a oferit un nou prilej de întâlnire literară, în cadrul Serilor Acasă la Ambasadă, inițiativă menită să sprijine și să promoveze talentele literare, artistice și muzicale ale românilor din Spania, dar și din țară.
De această dată, am fost purtați pentru câteva ceasuri pe tărâmurile Bistriței, de unde neobositul jurnalist, scriitor și etnolog Menuț Maximinian a poposit între iubitorii de tradiție și folclor din Madrid.
Pentru că în centrul universului său se află minunata lume a satului ardelenesc, ultimele cărți ale sale, „Ultimul Înger” și „Spiritul Locului”, au atras atenția publicului iubitor de literatură, prin minunata punere în pagini a esenței spriritului tradițional românesc.
O atentă analiză a versurilor și a mesajelor tranmise de autor a fost oferită de lectorul de limba română de la Universitatea Complutense, scriitorul Felix Nicolau, dar şi Eugen Barz, director revista Littera Nova.
Evenimentul s-a bucurat de un moment muzical interpretat de tânăra artistă de muzică populară Teodora Simionca, a cărei voce de excepție a acompaniat cu doine ardelenești lectura cărților lui Menuț Maximinian.
“Spirit efervescent, răspândit în diverse activităţi culturale şi ziarist harnic, înzestrat cu talent şi energie creatoare, găzduit cu generozitate în reviste literare cu poezii, recenzii, reportaje sau eseuri pe teme de actualitate, Menuţ Maximinian e un entuziast incurabil, un băiat ca pâinea caldă pornit să caute, pe drumul lui poetic, pietrele preţioase de care are nevoie sufletul său. Poeziile sale au formă minusculă, epurată de balast, au luciul safirului şlefuit…”, după cum atât de frumos îl caracteriza Adrian Țion.
Este prezent cu poezii şi articole de critică literară în revistele România literară, Luceafărul de dimineaţă, Timpul, Steaua, Tribuna, Convorbiri literare, Apostrof, Mişcarea literară, Caiete Silvane, Nord literar, ş.a.
Ambasada României în Spania

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5