SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE

În mijlocul primăverii, când natura îşi îmbracă veşmântul ei multicolor, scăldat în razele de soare, ca pe o floare între flori şi ca o nestemată în cununa anului bisericesc, întreaga creştinătate prăznuieşte amintirea unuia dintre cei mai mari şi mai străluciţi martiri ai ei, a Sfântului şi Marelui Mucenic Gheorghe.

Aşa cum soarele de primăvară inundă cu focul razelor sale pământul cu verdeaţa crudă a roadelor în creştere, tot aşa şi razele luminoase ale acestui praznic ne înrâuresc sufletul trezindu-ne la o viaţă nouă, primăvăratică , după iarna aspră şi greu apăsătoare a păcatelor. Şi precum văpaia soarelui de primăvară străbate până în cele mai dosite colţuri de pădure topind nămeţii furişaţi sub stâncă, lumina caldă şi binefăcătoare a credinţei Sfântului Mucenic Gheorghe are darul dumnezeiesc ca, an de an, această sărbătoare să pătrundă în cele mai ascunse taine ale sufletului nostru, topind îngheţul păcatului şi făcând să răsară şi să rodească în noi florile şi faptele virtuţilor creştine, după însăşi pilda vieţii sale. Pe drept cuvânt spune cântarea bisericească: „Primăvara ne-a strălucit… cu razele luminoase ale preamăritului mucenic Gheorghe” (Svetilna praznicului).

*

* *

Sfântul Mucenic Gheorghe a fost un om ca noi, care a trăit pe la anul 303 d. Hr., pe timpul împăratului Diocleţian. Era fiul unei vechi şi nobile familii de militari, el însuşi ajungând – prin pregătirea şi calităţile sale alese – la gradul de general şi la rangul de tribun împărătesc.

Pe lângă pregătirea sa intelectuală, Sfântul Gheorghe cultiva în suflet virtuţile creştine, pe care le propovăduia şi celor dimprejurul său. Simţind împăratul că mişcarea creştină începe să ia proporţii tot mai mari, porneşte o prigoană sângeroasă împotriva lor. Pe unii i-a intimidat cu închisoarea, pe alţii i-a momit cu daruri băneşti, iar pe cei mai îndrăzneţi şi mai neînduplecaţi în credinţă i-a supus la cele mai crude schingiuiri şi torturi, până la exterminare.

În timpul acestei prigoane este descoperit şi Sfântul Gheorghe care mărturiseşte că este creştin şi că vrea să trăiască urmând pe Hristos. Auzind acestea, Diocleţian se înfurie şi porunceşte să fie străpuns cu suliţa în faţa soldaţilor săi. Sfântul Gheorghe a înfruntat durerile cu multă seninătate, lăudând şi preamărind pe Hristos care a fost de asemenea împuns cu suliţa în coastă.

Înveninat, împăratul poruncit apoi să-i fie călcat trupul cu o roată de fier având piroane ascuţite. Înfruntă însă şi această caznă preamărind pe Hristos care a purtat pe cap cunună de spini şi şi-a întins mâinile pe cruce. Atunci împăratul a ordonat ca să fie încălţat în sandale de fier înroşite în foc până îşi va lepăda credinţa. Sfântul nu se lasă biruit ci, cu picioarele arse, Lăuda necontenit p Domnul care a suferit pentru mântuirea noastră.

Vestea schingiuirilor Sfântului Mucenic de către crudul împărat s-a răspândit ca fulgerul făcând pe mulţi creştini să prindă curaj şi pe mulţi păgâni să îmbrăţişeze religia creştină.

Împărăteasa Alexandra însăşi îl admira pe Sf. Mucenic. Văzând aceasta, împăratul a încercat să-l câştige cu alte mijloace. L-a condus la templul păgân, împreună cu împărăteasa şi cu mulţi ofiţeri din garda sa. Arătându-i măreţia podoabelor şi idolii din templu, i-a spus că dacă se va închina cestora va scăpa cu viaţă şi va fi pus în toate onorurile de mai înainte.

Atunci Sfântul Gheorghe a cerut voie împăratului să se adreseze unui idol pretins zeu. Încuviinţându-i-se aceasta, Sf. Mare Mucenic a întrebat în faţa mulţimii idolul de piatră dacă este el Dumnezeu cu adevărat. La aceasta idolul a răspuns în auzul tuturor că numai Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi toţi idolii atunci, ca la o poruncă, căzând de pe piedestalele lor, s-au prăbuşit la pământ. Văzând această minune toţi cei de faţă s-au înspăimântat, iar împărăteasa Alexandra s-a declrat reştină alături de Sf. Gheorghe. Înfuriat împăratul a aruncat-o în închisoare unde şi-a dat sufletul ca o creştină adevărată, în chinuri cumplite. Sfântul Gheorghe a fost aruncat într-o groapă cu var din care a ieşit iarăşi viu şi sănătos, prin puterea rugăciunii. Ca să termine odată cu acest nebiruit creştin, Diocleţian porunceşte să i se taie capul cu sabia în faţa întregii oştiri la 23 aprilie 303 d. Hr., dată rămasă înscrisă în calendar ca ziua pomenirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

*

* *

Cunoscând puterea credinţei, curajul eroic cu care Sf. Mucenic Gheorghe a înfruntat cruzimea împăratului Diocleţian şi cu care a îndurat tot lanţul suferinţelor, noi creştinii de astăzi, de ziua numelui său, odată cu soarele primăverii, să-l rugăm să ne trimită şi razele calde şi luminoase ale credinţei şi dragostei sale care să ne întărească în lupta noastră împotriva păcatelor şi în dobândirea fericirii din veacul de acum şi în cel ce va să vie.