Siguranţa rutieră, prioritate a poliţiştilor bistriţeni
În perioada 4-10 mai a.c., „Săptămâna mondială a siguranţei rutiere”, poliţiştii bistriţeni desfăşoară activităţi preventive pentru diminuarea riscului de producere a accidentelor rutiere, având ca scop în mod special reducerea victimizării tinerilor şi copiilor.
În acest context, la nivel naţional au fost demarate două campanii preventive, respectiv „Motocicliştii există în trafic” şi „Nu trece dincolo- Alege viaţa”.
La nivel local, astăzi, poliţiştii de la Serviciul Rutier şi prevenire au fost prezenţi pe Pietonalul „Liviu Rebreanu” din municipiul Bistriţa, cu autospeciale de poliţie şi o motocicletă de poliţie rutieră. Cu acest prilej, copiii şi tinerii sunt invitaţi să viziteze standul cu materiale preventive şi să discute cu poliţiştii pe aceste subiecte.
Scopul campaniei „Nu trece dincolo” este acela de prevenire a accidentelor rutiere în care sunt implicaţi pietonii, iar activităţile preconizate în campanie vizează acţiuni de prevenire activă în trafic pentru conştientizarea pietonilor asupra necesităţii respectării normelor rutiere, precum şi a conducătorilor auto asupra consecinţelor neacordării priorităţii de trecere pietonilor.
De asemenea, în perioada mai-noiembrie a.c., poliţiştii vor organiza întâlniri cu grupuri ţintă pentru diseminarea mesajelor şi a materialelor preventive, pe grupe de vârstă - cu pietoni, persoane vârstnice precum şi în unităţile şcolare din judeţ.
Citiţi şi:
- Campanie de educaţie rutieră destinată copiilor
- Biciclişti, mopedişti şi căruţaşi, în siguranţă. Marţea, cu trei ceasuri rele, în Bistrița-Năsăud
- A debutat Săptămâna prevenirii criminalităţii. Acţiuni în şcoli, pe stradă şi Marş împotriva vitezei
- Poliţiştii îi învaţă pe pietoni şi şoferi cum să împartă drumul
- Poliţiştii acţionează la nivelul judeţului pentru sărbători pascale în siguranţă
Adaugă comentariu nou