Sîngeorz-Băi: Festivalul de Film Internaţional
Vineri,10 iunie 2016,ora 19,va avea loc la Muzeul de Arta Comparata Singeorz-Bai,editia a 18-a, a Festivalului de Film International de foarte scurt metraj.
Festivalul propune o selecţie de filme foarte scurte venite din întreaga lume şi o a doua selecţie naţională de filme româneşti. Durata filmelor nu depăşeşte 3 minute, aceasta fiind singura regulă care trebuie respectată. Toate genurile sunt prezente: ficţiune, documentar, animaţie, film experimental... Amatori sau profesionişti, începători sau celebri, clasici sau inovatori, regizorii acestor foarte scurt metraje vin din toate colţurile lumii.
Un festival care are loc simultan, în întreaga lume!
Festivalul are loc în perioada 3 - 12 iunie 2016, în aproximativ 100 de oraşe din lume, dintre care 20 sunt din România. În total, 17 ţări de pe cele 5 continente găzduiesc festivalul. Astfel spectatorii descoperă o selecţie de peste 2 ore de filme scurte cvasi-simultan în Paris, Cluj, Bologna, Amsterdam, Londra, Brasil, Casablanca, Bamako, Belgrad, Ramallah si Tel Aviv. Pentru mai multe informaţii despre locaţiile festivalului în ţara noastră, accesaţi site-ul festivalului. Institutul francez Cluj este coordonatorul Festivalului Très Courts în România, Ungaria si Slovacia. ORANGE este sponsorul principal al festivalului în România. Eveniment in parteneriat cu Organizatia Internationala a Francofoniei.
Citiţi şi:
- Public peste aşteptări la Festivalul Internaţional de Film de Foarte Scurt Metraj
- Festivalul Internaţional de Foarte Scurt-Metraj, la Bistriţa
- În premieră, Festivalul Internaţional al Filmului de Foarte Scurt-Metraj a ajuns şi la Bistriţa
- Festivalul Tres Courts, la Appollo
- Turneul filmelor de scurt metraj „Spune pe scurt” la Bistriţa
Adaugă comentariu nou