Șofer din Bistrița depistat băut la volan după ce a fost implicat într-un accident

La data de 6 februarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Bistrița au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident rutier, produs pe o stradă din Bistrița și soldat cu pagube materiale, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Din primele verificări efectuate la fața locului de polițiștii rutieri a reieșit faptul că un bărbat de 58 de ani din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din municipiu, a pierdut controlul asupra direcției și a intrat în coliziune cu un hidrant de incendiu și cu doi copaci, aflați pe partea dreaptă a sensului său de deplasare.

La fața locului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea determinării alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Bistrița.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5