Șofer din Petriş, depistat în trafic, sub influența alcoolului!

La data de 30 iulie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița în desfășurarea activități de patrulare, au oprit pentru control un autoturism în Petriș, pe Drumul Județean 172G. "A fost identificat conducătorul autoturismului, un bărbat de 37 de ani din Petriș care prezenta halenă alcoolică. În consecință, polițiștii au dispus testarea cu aparatul etilotest a șoferului, rezultând valoarea de 0.88 mg/L alcool pur în aerul expirat. Ulterior șoferul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei", se arată în comunicatul IPJ BN.

Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au demarat cercetările în cadrul unui dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, urmând documentarea faptei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5