Șoferii cu permisul suspendat, în continuare în vizorul poliţiştilor
Polițiștii specializați în prevenirea criminalității împreună cu cei ai Serviciului Rutier desfășoară în această perioadă activități de prevenire pe mai multe teme, însă cea pe care pun accent, este prevenirea consumului de alcool și substanțe psihoactive, în rândul șoferilor.
În fiecare zi de miercuri, la Colegiul Tehnic Infoel, în municipiul Bistrița, șoferii cărora le-a fost suspendat dreptul de a conduce în urma nerespectării normelor rutiere, au posibilitatea să susțină un examen teoretic în vederea redobândirii dreptului de a conduce sau pentru scăderea perioadei de suspendare.
Întrebările din chestionarele auto aplicate urmăresc să verifice faptul că șoferul care și-a pierdut dreptul de a conduce cunoaște atât regulile de circulație pe care le-a încălcat și care au dus în primă fază la suspendarea permisului, cât și regulile de bază stabilite în legislația recentă privind traficul rutier.
În cadrul acestor activități au fost implicați și polițiști de la Compartimentul de Analiză și Prevenirea a Criminalității care au oferit posibilitatea conducătorilor auto prezenți la examen să testeze ochelarii care simulează starea dată de consumul de alcool/droguri pentru a înțelege consecințele extrem de grave pe care consumul acestora le au și la care se expun, fiind desfășurate o serie de experimente inedite.
Polițiștii desfășoară acest tip de acțiuni informativ-preventive și în cadrul școlilor de șoferi obiectivul urmărit fiind de a genera o schimbare de atitudine a șoferilor, care să prevină și să combată conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor, prin prezentarea atât a consecințelor juridice cât și a repercusiunilor sociale.
Citiţi şi:
- Fără permis și cu o alcoolemie de 1,30 la mie, un bărbat din Prundu Bârgăului s-a urcat la volanul unei autoutilitare
- Bărbat din Şieuţ, depistat băut la volan, cu permisul de conducere suspendat!
- ACȚIUNI ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI, PENTRU DEPISTAREA PERSOANELOR CARE CONDUC SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ORI A SUBSTANȚELOR PSIHOACTIVe
- Regulile de circulație, explicate de polițiști elevilor de la Școala Gimnazială Tiha Bârgăului
- 20 septembrie- Ziua fără persoane decedate în accidente rutiere
Adaugă comentariu nou