Sonet

 În sânge port durerea iubirii ce s-a dus,

 Iar soarele bătrân stă numai la apus

 E trist și palid, e stins și stă să moară

 Ca și tăcerea ce jalnic mă-nconjoară

  Tu unde ești iubito, căci visul meu stingher

 Te caută demult între pământ și cer,

  Bătând la porți, uitându-se pe geamuri

 Ori stând pitit pe nevăzute ramuri.

  Dar nicăieri nu te-a găsit, și mâniat

 S-a-ntors în mine și plânge disperat

 Cu lacrime albastre, cu lacrimi de cerneală.

Ca pe-un copil găsit eu l-am luat

 Și-n lada mea cu cărți l-am încuiat

Să plâng-acolo, pe hârtia goală.