Sub semnul verde

În foaierul Centrului Cultural Municipal, într-o după-masă caldă de toamnă s-a lansat volumul „Un viitor pentru un mediu curat”, apărut la Editura Karuna condusă de Tiberiu Irimia. Coordonatorul lucrării este Mariana Pop de la Asociaţia Happy Smile. Iniţiativa Asociaţiei Happy Smile şi a partenerilor, Primăria, Consiliul Local Bistriţa şi Editura Karuna de a implementa în rândul elevilor proiectul „Un viitor pentru un mediu curat” este salutară. Volumul este un reper despre cum gândeşte tânăra generaţie asupra uneia dintre cele mai importante probleme care frământă omenirea- salvarea naturii, a păstrării brumei de viaţă ce ne-a mai rămas. Amfitrionul manifestării culturale a fost prof. dr. Dorel Cosma, directorul instituţiei gazdă care a subliniat legătura elevilor, prin intermediul eseurilor, între cultură şi mediu, exemplificând cu pasaje din lucrări. Drd. Mariana Pop şi drd. Tiberiu Irimia s-au declarat încântaţi de numărul mare de tineri prezenţi la lansare, schiţând obiectivele proiectului, în acelaşi timp aducând argumente viabile pentru rolul important al ecologiei. La rândul lui, scriitorul Menuţ Maximinian, care este şi prefaţatorul cărţii alături de şef serviciu Integrare Europeană şi Protecţia Mediului Primăria Bistriţa, Liliana Coceşiu a spus că vem dreptul la un mediu curat, avem dreptul la sănătate, avem dreptul de a ne bucura de clipa netrucată a curăţeniei din jurul nostrum, exemplificând cu refrenul: “ Mama, Mama Terra să ne spui/ Dacă în visul tău ne vezi pe toţi mai buni / Mama, Mama Terra să ne dai,/ Suflet să putem trăi”. Volumul prezintă mesajul a 68 de elevi despre mediul înconjurător. O întâlnire sub semnul culturii şi a culorii verde.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5